Serghei Narîșkin: Informațiile primite de la americani privind atacul de la Moscova au fost prea generale

Cu două săptămâni înainte de atacul terorist de la o sală de spectacole din Moscova, soldat cu peste 130 de morți, Statele Unite au transmis serviciilor de securitate ruse un avertisment în scris cu privire la posibilitatea comiterii unui atac terorist în locuri aglomerate din Moscova
Dar marți, șeful serviciului rus de spionaj, Serghei Narîșkin, a declarat că, deși SUA a trimis într-adevăr informații Moscovei, acestea au fost mult prea generale.
Statele Unite au transmis serviciilor de securitate ruse un avertisment în scris cu privire la posibilitatea comiterii unui atac extremist la marile adunări la Moscova, de altfel unul dintre multele furnizate în avans, a declarat într-un briefing purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Kirby.
„Este foarte clar că ISIS (Statul Islamic) este singurul responsabil pentru oribilul atac de săptămâna trecută de la Moscova. De fapt, Statele Unite au încercat să ajute la prevenirea acestui atac terorist, iar Kremlinul ştie asta”, a declarat Kirby. Declaraţiile lui Kirby au venit la scurt timp după ce Comitetul de Anchetă rus – însărcinat cu principalele dosare penale în Rusia – a declarat că a descoperit dovezi conform cărora cei patru bărbaţi înarmaţi care au comis atacul de vinerea trecută aveau legături cu „naţionalişti ucraineni” şi că au primit bani şi criptomonede din Ucraina.