Miercuri 18 iunie 2025 | București 21˚C / Senin

Serbia și Bulgaria au finalizat un interconector de gaze care va permite reducerea dependenței de Rusia

Interconector de gaze naturale
Interconector de gaze naturale
10 decembrie 2023, 15:28

Lansarea acestei conducte, cu o lungime de de 170 de kilometri, care face legătura între Novi Iskar, în apropiere de Sofia, şi oraşul Nis din Serbia, permite acestuia din urmă să aibă acces la gazele naturale din Azerbaidjan, precum şi la terminalul de gaze lichefiate din portul grecesc Alexandroupolis.

Capacitatea conductei este de 1,8 miliarde metri cubi de gaze pe an, aproximativ 60% din necesarul anual de gaze al Serbiei.

Comisia Europeană a donat 49,6 milioane de euro pentru construcţia acestui interconector. Alte 25 de milioane de euro au venit sub forma unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii, în timp ce Serbia a contribuit cu 22,5 milioane de euro.

„Prin acest interconector, ne asigurăm surse alternative de aprovizionare cu gaze, pe lângă gazele ruseşti”, a declarat ministrul Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic.

La ceremonia de inaugurare, organizată la Nis, au participat atât preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, cât şi omologii său din Azerbaidjan, Ilham Aliyev şi Bulgaria, Rumen Radev.

Astăzi schimbăm harta energetică a Europei. Acest interconector este important pentru întreaga regiune. Războiul din Ucraina ne-a făcut să ne gândim la relaţii de bună vecinătate şi sprijin„, a spus Rumen Radev.

În data de 15 noiembrie, Serbia a semnat un acord cu Azerbaidjanul pentru a achiziţiona 400 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe an, începând din 2024.

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite