Sărbători cu profit pentru patronii din turism. Cele mai căutate au fost staţiunile de la munte, unde a nins, iar cei care au mers în străinătate au ales destinații cu vreme caldă
Sărbători cu profit pentru patronii din turism. Vacanțele de Crăciun și Revelion le-au adus acestora mai mulți clienți decât au avut în ultimii ani. Cele mai căutate au fost staţiunile de la munte, unde a nins. De altfel, cei mai mulți români au petrecut sărbătorile în ţară, arată datele agențiilor de turism. Cei care au mers în străinătate au ales destinații pentru schi sau cu vreme caldă.
Cei mai mulți români care au sărbătorit Crăciunul și Revelionul departe de casă au ales destinații din România, arată datele agențiilor de turism.
TRAIAN BĂDULESCU – purtător de cuvânt ANAT: Din primele estimări, față de anul precedent, atât de Crăciun, cât și de Revelion s-a înregistrat o creștere de 5%, pentru turismul intern și de 10%, pentru cel extern. Raportul s-a păstrat în favoarea României, de 1 la 3. Estimativ, cam 400.000 de turiști care au ales pachete turistice, peste 100.000 au călătorit în străinătate.
Media pachetului turistic de sărbători a fost de 2.000 de lei, de persoană, în România și de aproximativ 700 de euro de persoană pentru străinatate. În țară, destinațiile preferate au fost stațiunile de pe Valea Prahovei și din Brașov, unde gradul de ocupare a fost de peste 90%.
Prin telefon, ROXANA COJOCEA, preș. Organizația patronală de turism Poiana Brașov: A fost peste așteptări, chiar dacă în general Revelionul e cu un grad de ocupare de 100%, acum putea fi de 200%, poate din pricina faptului ca zăpada a fost doar în Poiană. Setea pentru sporturile de iarnă a fost extrem de mare.
Căutate de sărbători au fost și zonele de schi din Transilvania sau localitățile renumite pentru agroturism din Maramureș și Bucovina. În alegerile făcute de turiști au contat și preparatele tradiționale, obiceiurile locale, dar și petrecerile lungi de Crăciun și Revelion.
Câteva mii de oameni au optat și pentru stațiunile de la malul Mării Negre, unde un sejur poate fi și de două ori mai ieftin decât pe Valea Prahovei, în perioada sărbătorilor de iarnă.
ALINA SOROCEAN – jurnalist TVR: Românii care au dorit să petreacă sărbătorile de iarnă mai departe de casă, au ales stațiunile montane din Bulgaria. Alții au dorit să ajungă în Austria, în Italia sau în Franța.
Pe locul doi în preferințele românilor, la destinații externe de sărbători, au fost capitalele sau orașele celebre din străinătate, cele mai căutate fiind Istanbul, Atena, Budapesta, Londra, Paris. Pe locul trei au fost destinațiile calde, precum Antalya, Hurgada, Tenerife si Madeira.
Au fost și turiști care au optat pentru destinații exotice, ca de exemplu Zanzibar, Tunisia, Maroc, Republica Dominicană sau pentru circuite în Thailanda, Malaiezia, Tanzania.