Săptămâna Mare, săptămâna mântuirii pentru creștini
A început cea mai importantă săptămână pentru creştini. Este Săptămâna Patimilor, în care Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit ca să elibereze oamenii de păcat. În fiecare seară sunt denii, iar credincioşii sunt chemaţi să se jertfească şi ei prin post mai aspru şi să se cureţe sufleteste pentru a primi Lumina şi bucuria Învierii.
Sunt zile speciale, în care este adusă în prezent ultima săptămână din viaţa ca Om a Mântuitorului. Deniile amintesc de trădare, de supliciul la care S-a lăsat supus Fiul lui Dumnezeu, de Răstignire. Înmormântarea Domnului este refăcută simbolic la Prohodul din Vinerea Mare, după ce credincioşii trec pe sub pânza care simbolizează Mormântul Sfânt. Preoţii ii sfătuiesc pe cei sănătoși să țină post negru până la ora 3 după-amiază, cât a stat Iisus pe Cruce.
În aceste zile speciale, credincioşii au grijă să-şi cureţe şi casa sufletului. Îi mărturisesc părintelui duhovnic greşelile făcute şi, eliberaţi de povară, lasă loc ca Lumina Învierii să strălucească şi în inimile lor.
Preoţii îi aşteaptă pe credincioşii care s-au spovedit să se şi împărtăşească în noaptea de Înviere.
Părintele Vasile Ioana, preot paroh la Biserica Sf. Nicolae Dintr-o Zi, București: “Sunt oameni care vin în noaptea de Înviere repede să primească Paştile şi se grăbesc să se ducă acasă să mănânce mielul sau drobul. Greşit! Noaptea de Înviere nu este prilej de petrecere cu mâncăruri şi băuturi, ci este prilej de împreună pătimire cu Domnul şi apoi de împreună bucurie cu Domnul”.

