Salvamont: 20 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Opt dintre acestea, transportate la spital

17 ianuarie 2024, 09:46

Un număr de 20 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, opt dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, miercuri, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de patru, au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Sinaia şi Salvamont Maramureş, cu câte trei apeluri.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 20 persoane. Dintre acestea, opt au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 27 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont în postare. 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Tineri recuperați de pe munte epuizați și în șoc hipotermic