S-a întors iarna în unele județe din țară. Potrivit tradiției, este zăpada mieilor

17 martie 2025, 18:58 (actualizat 17 martie 2025, 19:54)

Ninsoare în multe județe din țară, mai ales la munte și temperaturi considerabil mai mici decât în ultimele zile. Răcirea vremii prognozată de meteorologi aduce un strat nou de zăpadă pe părții, însă prea târziu pentru a se mai putea schia. Primăvara ia pauză câteva zile, cât va bate vânt puternic și va cădea lapoviță inclusiv în zonele joase. Oamenii spun că potrivit tradiției este zăpada mieilor.

În Bistrița-Năsăud, temperaturile au scăzut și cu 20 de grade față de zilele trecute. La munte, în pasul Tihuța s-au așternut câțiva centimetri de zăpadă.

Zona montană a județului se află până spre miezul nopții sub cod galben de ninsori și vânt cu rafale de până la 70-80 de km/h.

S-a întors iarna și în Harghita. Ninge de ore bune și s-a așternut strat nou de zăpadă. În stațiunea Harghita Băi, sezonul de schi este ca și încheiat din cauza temperaturilor ridicate de la început de martie și a ploii care a spălat zăpadă de pe părții. Chiar dacă locanicii sunt obișnuiți cu capriciile vremii, spun că iarnă s-a terminat.

Turiștii care încă mai sunt în stațiune s-au bucurat de ninsoarea neașteptată.

Zăpadă și în Moldova la altitudini mari. Se circulă în condiții de iarnă între Bicaz și Stațiunea Durau.

În zona Masivului Ceahlău, stratul de zăpadă ajunge și până la jumătate de metru. Atenție, însă. Indiferent de frumusețea peisajului, mai toate traseele de la altitudine rămân închise.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite