S-a întâmplat în Maramureș: Un cadavru a fost pierdut pe drum, de o mașină de pompe funebre

17 January 2025, 19:51

Scenă şocantă într-o comună din Maramureș. Un cadavru a căzut dintr-o maşină de pompe funebre aflată în trafic, pe DN 18. De vină ar fi fost o portieră care s-a defectat cu ceva timp în urmă, după un accident. Martorii au fost îngroziți de cele întâmplate. Poliţiştii fac acum cercetări pentru profanare de cadavre.

Incidentul a avut loc în comuna Tăuţii de Sus. Ușa din spate a mașinii de pompe funebre s-a deschis accidental, fără ca șoferul să observe. Iar trupul unei persoane decedate, pus într-un sac, a căzut pe drum.

Șoferul mașinii, un bărbat de 41 de ani, a fost atenționat de alți șoferi din trafic și a oprit mașina, apoi s-a întors după sacul care a stat o vreme pe marginea drumului.

Localnicii au sunat la 112 și au anunțat incidentul.

Cazul este anchetat de polițiști.

Subcomisar de poliție Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: Polițiștii au identificat un bărbat de 41 de ani, angajat al unei societăți de pompe funebre. În timp ce acesta conducea un autovehicul, pe fondul defecțiunii la închiderea compartimentului de transport, un sac de transport cadavre ar fi căzut pe partea carosabilă. În cauză se fac cercetări pentru profanare de cadavre sau morminte.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru profanare de cadavre, urmând ca la finalul cercetărilor să stabilească și cine e vinovat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite