S-a dat startul sezonului de schi în Europa. Snowmobilul electric, o nouă distracție în Austria. Prețurile au crescut cu 10 procente
În acest sfârșit de săptămâna stațiunile din Austria și-au deschis porțile pentru iubitorii sporturilor de iarnă. A început oficial sezonul de ski într-o atmosfera perfectă cu zăpadă naturală și soare.
”Avem un început perfect de sezon. Suntem norocoşi că este multă zăpadă naturală, proaspăt căzută în ultima săptămână. Aşa că nu a fost nevoie să producem zăpadă artificială aproape deloc”, spune Thomas EttenEttenberger, director marketing, Silvretta Montafon.
Câteva stațiuni austriece, inclusiv celebra Ischgl, supranumită Ibiza din Alpi, oferă turiștilor un nou mod de distracție ecologic. Un snowmobil electric fabricat în Franța și care arată mai degrabă ca o motocicletă pe zăpadă. Primii care le-au testat sunt încântați.
Prețuri cu până la 10% mai mari, în Franța
Și în Franța stațiunile își așteaptă primii turiști, dar cu prețuri mai mari cu 5 până la 10 la sută față de anul trecut. Chiar și așa numărul rezervărilor este mai mare decât în perioada similară din 2021. Pe fondul crizei energetice managerii stațiunilor își vor reduce activitatea în perioadele când este un vârf de consum la nivel național.
”Vor fi unele măsuri noi, ştim deja că vor există aşa-numite „zile roşii”, când vom fi nevoiţi să întrerupem unele activităţi, dar este un interval de timp care nu ne deranjează prea tare pentru că este seara, între orele 18 şi 22. Aşa că, în acel interval de timp, indiferent cum sunt condiţiile meteo, nu vom produce zăpadă artificială, vom opri toate instalaţiile şi vom aştepta”, susține Jerome Grellet, director tehnic Val Thorens.
Managerii stațiunilor au anunțat că pentru a economisi energie vor încetini și teleskiurile: din proprie inițiativa cu 10%, dacă timpii de așteptare sunt sub 5 minute, sau cu până la 30%, dacă autoritățile îi avertizează pe operatori că este un consum prea mare.
Mai mult de jumătate din stațiunile de ski din Franța s-au văzut nevoite să-și reinoiasca contractele cu furnizorii de energie și vor plăti din 2023 facturi de până la 6 ori mai mari.