Rușii au atacat Ucraina imediat după întâlnirea Trump – Zelenski. Bombardamente asupra Odesei și a altor orașe

1 martie 2025, 19:35

Imediat după întrevederea de la Washington dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, Rusia a lansat atacuri devastatoare asupra mai multor orașe ucrainene. Au fost vizate obiective militare, dar și civile, între care și spitale, din apropierea capitalei Kiev, dar și în Odesa sau Harkov, al doilea oraș că mărime al Ucrainei. Un om a fost ucis și cel puțîn 10 persoane au fost rănite în bombardamente.

Dronele lansate de ruși au lovit mai multe obiective din regiunea Odesa. Bombardamentul a provocat victime în rândul civililor, incendii și numeroase pagube materiale. ”Eram în subsol, mulţumită acestui lucru suntem încă în viaţă. A fost o alarmă, am citit pe Telegram unde a lovit o rachetă, am fugit în subsol şi am auzit doar o explozie şI ferestrele s-au spart. Așa am scăpat”, povestește o ucraineancă.

Și în regiunea Sumî au avut loc noi atacuri ale rușilor, împotriva obiectivelor civile. Zeci de case au fost distruse de drone, potrivit oficialilor ucraineni.

”Au fost două explozii la ora 9 dimineaţa. M-am dus să mă uit pe fereastră, să văd ce s-a întâmplat, m-am uită afară. Când m-am întors, am căzut direct pe canapea, din cauza suflului exploziei, care a fost puternic”, povestște o altă localnică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite