Rusia susține că nu vrea război în Ucraina. Serghei Lavrov: Propunerile de securitate primite din partea SUA sunt mai bune decât cele primite de la NATO
Şeful diplomaţiei ruse a răspuns în acest mod atunci când a fost întrebat dacă va fi război ca urmare a tensiunilor cu Occidentul în privinţa Ucrainei.
Totodată, potrivit Reuters, Lavrov a apreciat că propunerile primite din partea SUA sunt mai bune decât cele venite de la NATO în ceea ce priveşte garanţiile de securitate cerute de Moscova, şi a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin va decide cu privire la felul în care va răspunde acestor propuneri.
În fine, şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că se aşteaptă să aibă o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în următoarele două săptămâni.
Mai multe mașini militare, despre care se crede că ar fi vehicule pentru lansatoare de rachete, au putut fi văzute ieri în zona Sevastopol, Crimeea, unde se află centrul de comandă al flotei ruse din Marea Neagră.
Manevrele militare ruse din Marea Neagră, la sud de Ucraina, continuă, iar armata rusă a prezentat astăzi imagini cu cele 20 de vase de război care participă și cu exercițiile de trageri.
”Nu credem că domnul Putin a luat decizia finală de a lansa o nouă invazie. Noi, cei de la Pentagon, considerăm că încă este timp și loc pentru diplomație”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului.
La Odesa, în sudul Ucrainei, părerile sunt împărțite privind un eventual conflict cu Rusia.
Vineri seară, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Occidentul, dar mai ales americanii se folosesc de regimul de la Kiev și de președinele Zelenski pentru a alimenta rusofobia.