Marți 10 iunie 2025 | București 24˚C / Mai mult noros

Rusia și Ucraina au făcut schimb de 230 de prizonieri de război. Acțiunea, mediată de Emiratele Arabe Unite

Prizonieri de război ucraineni. Schimb de prizonieri Rusia-Ucraina. Sursa foto: Profimedia Images
Prizonieri de război ucraineni. Schimb de prizonieri Rusia-Ucraina. Arhivă. Sursa foto: Profimedia Images
24 august 2024, 16:25 (actualizat 24 august 2024, 19:55)

Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă că au făcut schimb de 230 de prizonieri de război de ambele părţi, inclusiv recruţi ruşi capturaţi în timpul ofensivei ucrainene în regiunea de frontieră Kursk, transmite France Presse.

„La finalul procesului de negociere, 115 militari ruşi capturaţi în regiunea Kursk au fost trimişi înapoi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, 115 prizonieri de război din forţele armate ucrainene au fost predaţi”, a comunicat Ministerul rus al Apărării.

Militarii ruşi eliberaţi se află în prezent pe teritoriul Belarusului, un aliat apropiat al Moscovei, a adăugat acesta.

Alţi 115 dintre apărătorii noştri s-au întors astăzi acasă. Aceştia sunt militari din garda naţională, forţele armate, marina şi serviciul naţional de pază a frontierelor„, a confirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ca multe dintre cele precedente, acest schimb a fost mediat de Emiratele Arabe Unite, care au salutat faptul că sunt „un mediator de încredere care sprijină diplomaţia în vederea soluţionării crizei dintre cele două ţări”.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a promis să „continue toate eforturile şi iniţiativele menite să găsească o soluţie paşnică„, considerând că „dezescaladarea” este „singura modalitate de a rezolva conflictul„.

Ofensiva ucraineană surpriză lansată la 6 august în regiunea Kursk de la frontiera rusă a luat prin surprindere Moscova, iar Kievul s-a lăudat că a luat prizonieri „sute” de soldaţi ruşi.

Potrivit presei ruse, aceşti prizonieri sunt în mare parte recruţi şi poliţişti de frontieră. Recruţii ruşi nu luptă în Ucraina, ci îşi efectuează serviciul militar obligatoriu de un an pe teritoriul naţional şi, în general, nu au o experienţă militară reală.

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri în numeroase ocazii de la începutul conflictului în 2022. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite