Rusia se teme că va fi afectată indirect de taxele vamale americane

Rusia are nevoie de măsuri suplimentare pentru a atenua impactul asupra economiei sale generat de taxele vamale anunţate miercuri de preşedintele american Donald Trump, a avertizat vineri Kremlinul, potrivit agenţiile Reuters şi EFE.
Deşi Rusia nu se află pe lista ţărilor cărora Statele Unite le-au impus taxele vamale, ea va fi totuşi afectată de acestea prin efectele lor negative asupra economiei mondiale, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Observăm un nivel ridicat de turbulenţă pe pieţele internaţionale (…) Auzim prognoze foarte nefavorabile din partea mai multor economişti, inclusiv economişti renumiţi în lume, care sunt foarte pesimişti în legătură cu ultimele ştiri”, a subliniat aceasta.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a contestat ideea că Rusia ar beneficia de pe urma taxelor vamale americane. „Cu greu ne-ar putea fi favorabile nouă (…) Economia mondială este în criză. Într-o furtună precum aceasta trebuie să fim foarte atenţi pentru a reduce la minim consecinţele negative pentru economia noastră”, a mai explicat Peskov, în prima reacţie a Kremlinului după ce preşedintele american Donald Trump a impus taxe vamale reciproce.
Anterior, din rândul oficialilor ruşi care s-au exprimat pe acest subiect, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev au subliniat că aceste taxe vor lovi economia europeană.
„Uniunea Europeană se scufundă. Economia, politica, industria, producţia, finanţele sale, toate sunt în derivă”, a declarat Zaharova, în timp ce Medvedev a apreciat că singurul lucru pe care trebuie să-l facă Rusia este „să se aşeze pe mal şi să aştepte cadavrul inamicului plutind, cadavrul în descompunere al economiei europene”.
Donald Trump a anunţat miercuri taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10%, la care se adaugă pentru fiecare ţară pe principiul reciprocităţii taxe vamale suplimentare până la jumătate din procentul pe care respectiva ţară îl percepe ca taxe vamale pentru produsele importate din SUA. Pentru vehicule şi componente ale industriei auto, taxele vamale percepute de SUA sunt de acum înainte de 25%.
Ordinul lui Trump prevede exceptarea mai multor categorii de produse de la aplicarea acestor taxe vamale, inclusiv petrolul, gazul şi alte materii prime. Pe lista cu noile taxe vamale percepute de SUA nu se regăsesc Rusia, Belarus, Cuba şi Coreea de Nord, ţări puternic sancţionate şi al căror comerţ cu SUA este neglijabil. Pentru ţările UE taxele vamale percepute de SUA vor fi de 20%.