Rusia evacuează alte mii de localnici din zona de frontieră și instituie starea de urgență maximă la graniță

15 august 2024, 15:13 (actualizat 15 august 2024, 16:21)

Rusia a început joi evacuarea altor mii de localnici din zona de frontieră, după avansul armatei ucrainene pe teritoriul rusesc. Situația e tot mai complicată pentru ruși, în urma raidurilor fulger făcute de militarii ucraineni. În regiunea cea mai afectată, Belgorod, e alertă maximă: s-a trecut de la starea de urgență locală la stare de urgență federală.

Președintele Zelenski se declară mulțumit de evoluțiile din zona Kursk și spune că Ucraina își atinge obiectivele strategice. Dar are nevoie de armament.

Volodimir Zelenski: Dronele noastre ucrainene acţionează exact aşa cum trebuie. Dar sunt misiuni pe care dronele singure nu le pot face. Din păcate, avem nevoie şi de alte echipamente, armament contra rachetelor.

Andrew Meldrum, jurnalist, Associated Press: Nu e clar care sunt obiectivele Ucrainei în această acţiune, dar preşedintele Volodimir Zelenski spune că e o dovadă că Ucraina se poate pune cu un inamic mult mai puternic, Rusia. El spune că Rusia a început războiul, invadând Ucraina, iar acum Ucraina duce războiul chiar pe teritoriul Rusiei.

A fost decisă evacuarea încă a câteva mii de persoane din zona rusă Belgorod, acolo unde ucrainenii atacă non stop.

De asemenea, un indiciu că situația e tot mai complicată pentru ruși, surprinși de incursiunile ucrainenilor în profunzimea teritoriului Federației, este faptul că în doar 24 de ore, starea de urgență națională s-a transformat în stare de urgență federală.

Deocamdată, nu există detalii despre ce înseamnă trecerea la nivelul de alertă maximă.

Care sunt strategiile Ucrainei, după incursiunea în Kursk

Acţiunea militară ucraineană pe teritoriul rus a fost un şoc care are potenţialul să zguduie eşafodajul de la Kremlin. Toată lumea se întreabă însă ce urmează. Sunt câteva scenarii aflate acum pe masa ucrainenilor.

Moscova recunoaște că unele localități de la graniță sunt controlate de militarii ucraineni, însă susține că situația e în curs de stabilizare.

Ministerul Apărării a prezentat imagini cu avioane de luptă care, susține Moscova, au fost suplimentate pentru zona Kursk.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite