România are suficient gaz pentru a trece cu bine de această iarnă, dă asigurări ministrul Energiei. Iar prețul e plafonat până în 2025, amintesc marii jucători din piață

20 noiembrie 2023, 19:04

Românii au trecut cu greu peste iarna trecută. Chiar dacă a fost una blândă, șocul creșterii anunțate a prețurilor a existat și s-a văzut în facturi.

Cât despre rezerve de gaz, nu pare să existe nicio amenințare.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Pentru acest sezon rece, prin gradul de umplere pe care-l avem azi – şi în continuare suntem în supra-plin, deci peste 100% – deşi am început să extragem mai mult decât reuşim să mai injectăm în această perioadă. De asemenea, avem securizată această opţiune cu Azerbaidjan, despre care am mai vorbit, până la 1 miliard de metri cubi de gaz disponibil şi, nu în ultimul rând, gazul natural lichefiat pe ruta Turcia-Bulgaria-România sau Grecia-Bulgaria-România.

Marii jucători din piață susțin că românii nu ar trebui să își facă probleme legate de preț, acesta fiind plafonat până în 2025. După această dată, ar trebui să ne bazăm și pe gazul din Marea Neagră.

Daniel Apostol, director General, FPPG – Federaţia Patronală Petrol şi Gaze: Cred că ar trebui să realizăm că mulți ochi privesc cu multă atenție exploatarea de gaz de la Marea Neagră și ar trebui și noi să realizăm și noi că reprezintă o resursă, nu neapărat o resursă reală, ci și un miez de dezvoltare.

În acest moment, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privința gradului de acoperire a consumului de gaz din surse proprii de producţie.

Iar din 2027, prin proiectul Neptun Deep, vom avea chiar cea mai importantă producţie de gaz de pe continent.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite