Românca Julia Sauter s-a clasat pe locul 7 la Campionatul European de Patinaj Artistic de la Tallin, cel mai bun rezultat al carierei. Niina Petrokina, medaliată cu aur

1 februarie 2025, 07:24 (actualizat 1 februarie 2025, 08:01)

Românca Julia Sauter s-a clasat pe locul 7, cel mai bun rezultat al carierei, la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn (Estonia), în finala de individual feminin care a avut loc vineri seara. Sportiva estoniană Niina Petrokina, în vârstă de 20 de ani, a câștigat medalia de aur.

Julia Sauter, care era a zecea după programul scurt, a avut o evoluție mai bună în programul liber, unde a ajuns până pe locul 8, astfel că s-a clasat pe 7 în ierarhia generală, cu 172,64 puncte, realizând cea mai bună performanță a carierei.

Până la Europenele de la Tallinn, cel mai bun rezultat al său la întrecerea continentală era locul 9, obținut anul trecut.

 Niina Petrokina a devenit campioană europeană în premieră, în fața propriului public, cu un total de 208,18 puncte, devansând-o cu aproape zece puncte pe patinatoarea georgiană Anastasiia Gubanova (198,61 puncte), campioana din 2023, notează Agerpres.

Podiumul a fost completat de belgianca Nina Pinzarrone (191,44 puncte).

Petrokina a făcut diferența în programul liber, evoluând pe coloana sonoră din filmul ”Dune”.

Competiția s-a desfășurat în absența campioanei en titre, belgianca Loena Hendrickx, care a încheiat prematur sezonul pentru a se opera la gleznă.

Cealaltă patinatoare din România prezentă anul acesta la Campionatele Europene, Ana Sofia Beschea, a terminat programul scurt pe locul 31, cu 36.60 puncte şi a ratat calificarea pentru programul liber.

Patru sportivi reprezintă România la C.E de Patinaj artistic. Pentru prima dată în istorie, avem concurenți la dans

În Estonia au debutat miercuri Campionatele Europene de patinaj artistic, iar România este reprezentată, în premieră, de patru sportivi. În proba feminină, concurează Julia Sauter, originară din Germania, și Ana Sofia Beșchea, în timp ce în proba de dans avem reprezentanți în premieră absolută: perechea formată din americanul Shiloh Judd și Emilia Ziobrowska din Polonia.

Reprezentanții României în proba de dans ritmat la dans pe gheață, Emilia Monika Ziobrowska (20 de ani, născută în Polonia) și Shiloh Douglas Judd (29 de ani, născut în SUA), s-au clasat pe locul 26 și au ratat calificarea pentru programul liber. România a avut în premieră reprezentanți la dans pe gheață la un campionat european.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite