Robert Mueller, fostul șef al FBI care a condus ancheta privind legăturile dintre Trump și Rusia, a murit la vârsta de 81 de ani. Reacția președintelui SUA
Robert Mueller, fostul procuror special a cărui anchetă privind presupusa interferență rusă în alegerile din 2016 din SUA a marcat în mare măsură primul mandat al lui Donald Trump, a decedat. Avea 81 de ani.
„Cu profundă tristețe, vă anunțăm că Bob a trecut în neființă” vineri seara, a declarat familia într-un comunicat transmis agenției AP. „Familia sa solicită respectarea intimității”, potrivit BBC.
Numit procuror special în 2017, acest fost director al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) a supervizat timp de aproape doi ani ancheta asupra unei posibile complicităţi între Moscova şi candidatul Donald Trump în cursul campaniei electorale din 2016.
Persoană taciturnă şi discretă, el a supervizat această anchetă în cel mai mare secret şi şi-a făcut cunoscute concluziile în aprilie 2019 într-un dosar de peste 400 de pagini, relatează AFP.
Ancheta lui Mueller a pus sub lupă campania lui Trump din 2016, atrăgând critici dure din partea președintelui.
Preşedintele american a reacţionat foarte rapid pe reţeaua sa Truth Social:“Robert Mueller tocmai a murit. Bine. Sunt încântat că a murit. Nu va mai putea face rău celor nevinovaţi”.
Mueller a descris eforturile Rusiei de a-l ajuta pe Donald Trump în 2016, dar adăugase că nu a găsit probe despre un complot între Moscova şi echipa de campanie a miliardarului republican.
Mueller a condus anterior Biroul Federal de Investigații (FBI) între 2001 și 2013, preluând funcția cu doar câteva zile înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. I se atribuie meritul de a fi transformat FBI-ul într-o agenție modernă de combatere a terorismului.

