Robert de Niro a fost recompensat la Cannes cu un Palme d’Or, pentru cariera sa de peste 60 de ani

14 mai 2025, 10:23

A început Festivalul internațional de film de la Cannes, competiție care reunește, până pe 24 mai, vedete, regizori celebri, critici de film, dar și cinefili şi actori în plină ascensiune. Robert de Niro a fost recompensat cu un Palme d’Or pentru întreaga să carieră.

Juriul celei de-a 78-a ediții este prezidat de actrița Juliette Binoche, cu o carieră strălucită în plan internaţional.

22 de pelicule sunt în competiția pentru celebrul Palme d’Or. Tom Cruise va promova la Cannes ceea ce ar putea fi ultima parte a seriei Misiune Imposibilă.

Iar Robert de Niro a fost recompensat cu un Palme d’Or pentru cariera sa de peste 60 de ani. Trofeul i-a fost înmânat de Leonardo DiCaprio.

ROBERT DE NIRO, actor: În ţara mea, ne luptăm cu îndârjire pentru democraţia pe care o credeam sigură, iar asta ne afectează pe toţi. Asta ne afectează pe toţi cei de aici pentru că artele, democraţia artei, arta este incluzivă şi uneşte oamenii, precum în această seară. Arta caută adevărul, arta îmbrățișează diversitatea şi, de aceea, arta este o ameninţare, de aceea noi suntem o ameninţare pentru autocraţi şi fascişti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite