Trei mesaje RO-ALERT la granița României cu Ucraina. Avioane F-16 au fost ridicate de la Borcea, pentru cercetări

13 March 2026, 10:16 (actualizat 13 March 2026, 21:14)

Pericolul războiului s-a apropiat din nou, foarte mult, de granița României. Mai multe dorne au fost localizate aproape de nordul județului Tulcea și chiar au fost filmate de localnici. Populația a fost avertizată de două ori, la interval de aproape două ore. Iar avioanele de luptă au monitorizat cerul. Iar în jurul orei 18.15 a fost emis din nou Ro-Alert, care anunţa posible căderi de obiecte din spațiul aerian. Atenție, urmează informații cu impact emoțional!

Alerta s-a declanșat în cursul dimineții, când radarele MApN au detectat ținte aeriene în zona Chilia Veche – Vâlcove, din județul Tulcea. Mai mulți localnici au filmat drone care survolau teritoriul românesc, în timp ce antiaeriană ucraineană încerca să le doboare cu tiruri de mitralieră.

După confirmarea țintelor, două avioane militare F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au fost ridicate de la sol și au fost trimise să monitorizeze spațiul aerian. Specialiști din Ministerul Apărării Naționale au făcut cercetări și pe teren, în nordul județului,  pentru a verifica dacă au căzut resturi de dronă.

Tot în cursul dimineții a fost emis al doilea mesaj Ro-Alert. Iar Armata a ridicat de la sol alte două aparate de vânătoare pentru interceptarea eventualelor ținte aeriene. Un nou mesaj Ro-Alert, care anunţa posible căderi de obiecte din spațiul aerian, a fost emis seara.

De la începutul agresiunii ruse în Ucraina, în februarie 2022, s-au înregistrat aproximativ 70 de atacuri pe teritoriul Ucrainei în apropierea graniței cu România, potrivit MAPN. În 41 de situații au ajuns fragmente de drone pe teritoriul țării noastre. Numai în acest an au fost semnalate 11 alerte la granița cu Ucraina.

ACTUALIZARE Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, vineri, în jurul orei 18:15, un nou mesaj Ro-Alert, care anunţa posible căderi de obiecte din spațiul aerian. Este pentru prima oară când, în decurs de mai puțin de 12 ore, se înregistrează multe alerte de acest tip.

ACTUALIZARE Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 11:20, un al doilea mesaj de alertă extremă, în contextul menţinerii riscurilor asociate situaţiei din proximitatea frontierei României cu Ucraina.

Mesajul Ro-ALERT anunţă că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar populaţia este îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.

“Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii suplimentare cu privire la mesajul RO-ALERT (primul transmis vineri dimineaţa – n.r.)”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Instituţia recomandă cetăţenilor să respecte recomandările transmise şi să apeleze numărul unic 112 dacă observă potenţiale situaţii de urgenţă.

____________________________________

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit vineri dimineaţa, în jurul orei 10:05, un mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

În mesajul de alertă extremă, tulcenii sunt informaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar autorităţile le recomandă să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.

“În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, se specifică în mesajul RO-ALERT. 

Sistemele radar ale MApN au detectat vineri, în jurul orei 10:00, ţinte aeriene la nord de judeţul Tulcea, în zona Chilia Veche – Vâlcove, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, două aeronave F-16 decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru cercetarea şi monitorizarea spaţiului aerian.

“La ora 10:05 a fost emis mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată”, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut şi pe teritoriul României, în zona Chilia Veche, a precizat sursa citată.

Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operaţiune de căutare. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite