Legea ANI, cu sau fără declarații de avere publice
Vom mai afla vreodată ce averi și interese financiare au demnitarii, parlamentarii și bugetarii cu funcții înalte? Este întrebarea la care ar urma să dea răspuns deputații și senatorii, în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare. Deocamdată, proiectul noii legi a integrității ia în considerare interdicția decisă de Curtea Constituțională și prevede că declarațiile de avere și interese nu se pot publica. Dar, pe scena politică a apărut o soluție de compromis.
Proiectul noii legi a integrității, inițiat de Cătălin Predoiu în calitate de senator PNL, va fi dezbătut de parlamentari săptămâna viitoare. Prevede explicit că obligația de depunere a declarațiilor de avere și de interese nu atrage publicarea acestora. Ele sunt păstrate de Agenția Națională de Integritate. Motivul îl reprezintă o decizie a Curții Constituționale, care stabilește ca declarațiile să nu fie făcute publice. Totuși, social-democrații spun că au găsit o varianta de compromis, care era cuprinsă în proiectul inițiat când conduceau Ministerul Justiției.
Cătălin Predoiu se declară receptiv la amendamente. Condiția este să se înscrie în standardele Comisiei Europene și OECD:
Am depus un proiect care a inclus amendamentele partidelor care au participat la consultări. Am făcut acest lucru pentru a debloca procesul de îndeplinire a unui jalon PNRR și pentru a da posibilitatea procedurală partidelor din parlament să dezbată și să adopte legislația necesară. Dar susțin orice amendament care se înscrie în standardele Comisiei Europene și OECD.
Varianta PSD e susținută și de USR.
Forma actuală a proiectului este criticată de fostul șef al Agenției Naționale de Integritate.
Proiectul mai are și alte prevederi controversate. Celui găsit în incompatibilitate sau conflict de interese i se poate reduce interdicția de 3 ani de a mai ocupa o funcție dacă prejudiciul e mic și pe o perioadă scurtă. În situații excepționale, inspectorul de integritate poate dispune anularea interdicției, dar numai la un impact financiar mai mic decât un salariu minim brut pe economie.
Proiectul de lege modifică și formularele declarațiilor. Apar rubrici pentru declararea sumelor în criptomonede, de exemplu. Crește și numărul celor obligați să depună declarații, vor fi incluși aici și demnitari de la diverse agenții care nu figurau în predecedenta lege. În total, 64 de categorii.

