REPORTAJ DIN RUSE: Cum se schimbă viața bulgarilor după trecerea la euro

21 February 2026, 18:38

A trecut aproape o lună de când Bulgaria folosește moneda euro. Traiul oamenilor s-a schimbat deja: unii bulgari spun că în bine, alții, susțin că o duc mai rău. Un lucru este cert. Toţi sunt mai atenți când e vorba de bani, inclusiv când primesc rest la cumpărături. Ce s-a întâmplat cu prețurile, aflăm din reportajul realizat de Cătălin Deacu și Marius Gheorghiu în Ruse. 

Presian Petrov trăiește la Ruse, oraşul apropiat de granița cu România. E antreprenor și are mai multe magazine de haine situate în zona centrală. Din ianuarie, de când Bulgaria a adoptat moneda euro, viața lui dar și a celorlați bulgari s-a schimbat.

„La început, ca bulgar a fost puţin ciudat pentru mine să folosesc euro. Eram obişnuit să fac cumpărături cu euro în Austria, în Germania, în alte ţări din vest, dar în Ruse, în oraşul meu natal a fost puţin cam ciudat. Când m-am dus la supermarket şi mi-au dat restul în euro am fost uimit! Asta e în Bulgaria!”, spune Presian Petrov.

În luna ianuarie, leva și euro au circulat în paralel. Magazinele au fost obligate să accepte ambele monede, dar de la 1 februarie, se foloseşte doar cea europeană. Iar cumpărătorii au devenit mai atenți la fiecare bănuţ.  

Când trebuie să le dai restul, probabil 50 de eurocenţi, cei mai mulţi dintre clienţi aşteaptă să-şi primească restul. Suntem pregătiţi şi îl înmânăm. Bacşişul pentru colegi e ceva mai mic, dar încă e în regulă”, mai spune Petrov.  

Unii bulgari s-au obișnuit deja să folosească euro. Alții încă au dificultăți de adaptare și regretă că Bulgaria a renunțat la leva.

La începutul anului, în Bulgaria unele prețuri au crescut ușor. Cele mai mari scumpiri au apărut, printre altețe, la restaurante și cazari, potrivit Institutului Național de Statistică de la Sofia. S-au ieftinit, în schimb, alte mărfuri, precum hainele și încălțămintea.

În luna ianuarie, Bulgaria a avut o rată anuală a inflației de 3,5%. În comparație, în același interval, în România, inflația a fost de aproape trei ori mai mare, 9,6%. 

Adrian Nikolov, Institutul pentru Economie de Piaţă, Sofia: “Inflația lunară comparativ cu decembrie a fost de aproximativ 0,5%. Deci o parte destul de semnificativă din aceasta poate fi atribuită rotunjirii prețurilor în magazine atunci când am schimbat moneda, dar nu se poate spune că adoptarea monedei euro a avut șocuri semnificative asupra prețurilor”.

Autoritățile bulgare au luat măsuri speciale pentru a preveni creșterea speculativă a prețurilor.

Milen Dobrev, Camera de Comerţ şi Industrie, Ruse, Bulgaria: Au fost foarte multe instituţii implicate în controlul afacerilor, magazinelor, băncilor, (…) pentru a menţine bunele practici în afaceri şi pentru a nu obţine unele beneficii nelegale din schimbul în euro”.

Victor Gugushev – preşedintele Camerei de Comerţ Bulgaria-România: „Euro este a doua cea mai mare și a doua cea mai puternică monedă din lume. Acest lucru va oferi un avantaj competitiv afacerilor bulgare în comparație cu toate țările care nu utilizează euro”.

Comisia Europeana prognozează că Bulgaria va avea, anul aceasta, o creștere economică de 2,7%, de peste două ori mai mare decât a României. Dar economia țării noastre rămâne mult mai mare. Anul trecut, PIB-ul României a fost de peste 350 de miliarde de euro iar cel al Bulgariei de peste trei ori mai mic, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite