Reportaj exclusiv. Povestea unui tânăr ucrainean capturat de ruşi în primul an de război, în timp ce încerca să îşi salveze mama

Ivan este un tânăr ucrainean capturat de ruşi în primul an de război, în timp ce încerca să îşi salveze mama. A fost trimis în colonia nr.4, din Rusia. A fost torturat inclusiv cu electroșocuri, i s-au rupt coastele, a trecut prin chinuri teribile şi, in final, a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Bianca Bulgaru, corespondent de război în Ucraina, a stat de vorbă cu mama tânărului care povesteşte cum captivitatea la ruşi este un iad. Femeia care speră că, după mediatizarea cazului, fiul său să aibă o şansă să revină acasă. Urmăriţi mărturia sa, prezentată în emisiunea Frontul, la TVR INFO.

Maryna Zabavska, mama lui Ivan: “Eu i-am dedicat fiului meu toată viața. Îl iubesc foarte mult. Îmi iubesc foarte mult fiul. Este singurul meu copil. Am pus în el tot sufletul meu. Tot sufletul. El și-a deschis propriul punct de lucru, se ocupa cu afaceri. A deschis un burger-bar, chiar în perioada coronavirusului. Atunci el și-a întrerupt temporar activitatea, dar nu a închis complet. Și apoi a început războiul. El iubește foarte mult animalele.

Este un om bun. Este generos. Când teritoriile au fost eliberate, când Ucraina își elibera teritoriile, el le ducea oamenilor pâine și medicamente din banii lui.

Înțelegea că oamenii au nevoie de ajutor. Era gata să vină în ajutor. Așa era el. El a venit din Harkov cu mașina lui într-o zonă recent deocupată. Și-a lăsat acolo lucrurile. A luat o bicicletă de la oameni și a mers cu ea din Dvorișna până la Tavîljanka. Cinci kilometri. Și pe drum, la o jumătate de kilometru înainte de a ajunge acasă, a fost reținut de ruși.

Vă voi povesti pe rând, pot?

Pe 25 septembrie 2022 a murit sora mea. Noi eram acolo, în Tavîljanka. Locuiam în două case una lângă alta. Când Ucraina a început să-și recucerească teritoriul în septembrie 2022, am mers la ea, la sora mea. Pentru că era înfricoșător, începuseră luptele. Și dintr-odată, știți, bum, bum, bum. Lovituri, explozii.

Nu a reușit să intre în casă, a căzut peste prag, toată sfâșiată de schije. Bucăți de carne, cât doi pumni, lipseau. Curgea sângele din ea. Spunea niște cuvinte de neînțeles. Am tras-o în casă. Dar nu era nimeni. De la cine să cer ajutor? De la nimeni. Eu singură am spălat-o, eu singură am îmbrăcat-o.

Și după două zile, noaptea, i-am săpat groapa. I-am săpat mormântul chiar în curte. Am îngropat-o pe 27 septembrie. Iar pe 28 am plecat în satul vecin, Budinovka.

Când am ajuns la rudele din Budinovka, mi-au spus: „Dar Vania a plecat după tine.” Iar în casele noastre stăteau rușii. El este un băiat tânăr. Pentru ei era ca o pradă. Am luat fotografia lui. Am început să-l caut, arătând fotografia: poate cineva l-a văzut.

O vecină, care locuia la zece case de noi, mi-a spus: „Am văzut cum l-au luat rușii.” Aceasta a fost prima veste despre fiul meu. Apoi numele lui a apărut pe listele de prizonieri.Pe 30 ianuarie a fost condamnat la 11 ani. Acum se află într-o colonie penitenciară.

La proces a povestit despre torturi: cum era bătut zilnic, de două-trei ori pe zi. Electroșocuri. Foamete. 100 de grame de mâncare dimineața, 150 la prânz. Mâncare putredă, crudă, fără sare și fără zahăr. Păduchi, dizenterie. Simulări de execuție.

Îi spuneau: „Îți vom băga mâinile în mașina de tocat.” I-au rupt coastele. L-au bătut până când i s-a umplut fața de sânge și apoi îi spuneau să semneze.

Civilii ar trebui pur și simplu eliberați, conform legii. Dar nimeni nu îi eliberează. Militar cu militar – așa prevăd convențiile de la Geneva. Civilii ar trebui eliberați fără schimb, dar acest lucru nu se întâmplă.

Oameni sunt ținuți în captivitate încă din 2014, în Lugansk și Donețk. Nu știu ce să fac. Poate veți putea ajuta. Vreau ca Europa, autoritățile europene, să ajute la întoarcerea prizonierilor civili. Cu militarii este mai simplu, cu civilii este foarte greu.

Europa este mediator între Ucraina și Rusia și ar putea ajuta în privința acestor civili. Civilii nu ar trebui reținuți deloc. Fiul meu a venit în satul lui, Tavîljanka. Acolo s-a născut, a crescut, a mers la școală. Avea pașaport cu domiciliul acolo. A venit acasă, iar ei l-au răpit”.

Citiți interviu integral realizat de Bianca Bulgaru!