Regele Charles al III-lea anunță că tratamentul său pentru cancer poate fi redus de anul viitor
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a anunțat vineri că tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor. Suveranul britanic a vorbit despre experiența sa de viață cu această boală într-un discurs televizat.
Monarhul a vorbit despre experienţa cu această boală într-o transmisiune televizată, parte a unei campanii naţionale de conştientizare a cancerului în Regatul Unit. Regele a insistat că depistarea precoce salvează vieți și a avertizeă că milioane de britanici nu îşi fac testele de screening.
“Pot să vă împărtășesc vestea bună că, datorită diagnosticării precoce, intervenției eficiente și respectării prescripțiilor medicilor, propriul meu program de tratament pentru cancer poate fi redus în noul an“, a spus suveranul britanic.
Charles al III-lea, în vârstă de 77 de ani, a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer în februarie anul trecut și a făcut cel mai recent anunț într-o emisiune televizată, ca parte a unei campanii naționale de conștientizare a cancerului din Regatul Unit.

