Reacții în mediul academic românesc după legea votată în Ungaria care ar putea închide Universitatea Central Europeană

5 aprilie 2017, 10:20

Conducerea Universităţii Bucureşti îi cere premierului ungar Viktor Orban să retragă proiectul legislativ care afectează activitatea Universităţii Central Europene.

Dacă s-a întâmplat ceva substanţial în reinventarea ştiinţelor umaniste, acest lucru se datorează, în mare măsură, existenţei Universităţii Central Europene, spune conducerea Universităţii Bucureşti.

Şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România îşi arată susţinerea şi sprijinul faţă de comunitatea academică de la Central European University din Budapesta.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă