Război în Ucraina. Rușii au atacat pe mai multe direcții, cel mai afectat fiind Harkov. SUA vor anunța un nou ajutor militar. România își întărește apărarea în Dobrogea
Așa arată frontul ucrainean. Imaginile pe care le vedeți, transmise de armata ucraineană sunt din timpul unei operațiuni din sudul Bahmutului, regiunea Donețk unde localitatea Andreevka a fost eliberată. Nu a mai rămas nimic în picioare. Asta în timp ce rușii au atacat pe mai multe direcții, inclusiv Kiev, dar Harkovul a fost cel mai afectat.
Mykhailo Fedorov, Ministrul ucrainean al digitalizării: Avem mare nevoie de tehnologie. Avem nevoie de inteligenţă artificială pentru a depista ţintele, la fel că cea folosită de dronele ruseşti. Ne concentrăm să rezolvăm această problemă.
SUA vor anunță săptămâna viitoare un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina și anunțul va fi făcut cel mai probabil joi când președintele Volodimir Zelenski va fi la Washington.
Jack Sullivan, Consilier, Consiliul SUA de securitate: Cred că deja anticipaţi că săptămâna viitoare va fi un anunţ privind resurse suplimentare, arme pe care le vom trimite în Ucraina pe măsură ce contraofensivă continuă şi se apără împotriva atacurilor ruse.
Este cert că Ucraina va fi capabilă în viitorul apropiat să efectueze mai multe atacuri cu drone împotriva navelor rusești de la Marea Neagră.
Mircea Geoană, sec retar general adjunct al NATO: O bază pentru pace există. Există planul în zece puncte al preşedintelui (Volodimir) Zelenski, care este valabil. El a fost împărtăşit şi îmbrăţişat de foarte multe ţări, inclusiv din afară NATO, şi de aceea cred că această reprezintă o bază foarte, foarte bună.
Deocamdată România își întărește apărarea în Dobrogea. Adjunctul șefului statului major român, generalul Gheorghiță Vlad a declarat la televiyiunea suedeză că vor fi trimis în zona aproximativ 600 de soldați, vor fi desfășurate radare, iar aprarea a fost activată.
Generalul Gheorghiță Vlad: În funcţie de nivelul ameninţării suntem gata să folosim toată forţa militară pentru a apăra teritoriul românesc.
Serviciile britanice atrag atenția că acum, în pragul iernii, rușii și-ar putea concentra din nou atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene.