Grav incident într-o bază aeriană militară din Marea Britanie. Militanţi pro-palestinieni au avariat două avioane
Grav incident într-o bază aeriană militară din Marea Britanie.
Mai mulţi militanţi pro-palestinieni au pătruns în baza aeriană din centrul Angliei şi au avariat două avioane militare, pe care le-au lovit cu răngi de fier şi le-au murdărit cu vopsea roşie.
Cele două aparate avariate erau folosite pentru transport şi realimentare.
Activiştii pro-palestinieni susţin că au vrut să protesteze astfel faţă de ceea ce ei numesc ajutorul pe care Londra îl acorda Israelului.
Premierul Marii Britanii a condamnat acţiunea activiştilor, pe care a considerat-o un act de vandalism dezgustător.