Rata anuală a inflației s-a redus la 11,2% în luna aprilie. Zahărul, untul şi transportul aerian, în topul scumpirilor din ultimul an

12 mai 2023, 09:19

De la începutul acestui an prețurile au continuat să crească la alimente cu 6,49%, iar pe locul secund sunt serviciile cu 4,44%.

În ultimul an, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date vineri publicităţii.

Dintre produsele alimentare, în interval de un an, cel mai mult s-au scumpit zahărul, untul, cartofii și ouăle. S-au înregistrat scăderi la combustibili și medicamente.

Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 58,25% în aprilie 2023 faţă de aprilie 2022.

Alte alimente care au consemnat creşteri importante de preţ sunt: untul (+ 35,16%), cartofii, cu o majorare de 34,15%, ouăle, cu un plus de 30,71%, laptele (+27,97%) şi pâinea (+17,97%).

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia termică, cu 23,81%, alte mărfuri nealimentare cu 16,18%, articolele de igienă şi cosmeticele cu 14,62%. Combustibilii s-au ieftinit cu 3,92%, iar medicamentele cu 2,95%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 48,91%, serviciile de apă, canal salubritate – 22,17% şi transportul CFR, cu 21,18%.

De la lună la lună, în aprilie faţă de martie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian (23,15%) şi la energie termică (9,06%).

Luna trecută, la produse alimentare s-au scumpit fructele proaspete cu 3,69% şi cartofii cu 2,24%, iar cea mai mare ieftinire a fost consemnată la ulei, cu 2,42%. De asemenea, energia electrică s-a ieftinit cu 2,04%, iar alte servicii cu 0,04%.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Estimările băncii centrale arată că prețurile legumelor și fructelor ar putea să crească mai mult în următoarele luni, din cauza secetei din Spania sau a cutremurelor din Turcia, de unde importăm astfel de produse.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite