Rapid, fără antrenor! Contractul cu italianul Cristiano Bergodi a fost reziliat

16 aprilie 2024, 16:13 (actualizat 16 aprilie 2024, 16:35)

Echipa de fotbal Rapid a anunţat, marţi, despărţirea, pe cale amiabilă, de antrenorul italian Cristiano Bergodi, interimatul fiind asigurat de Bogdan Lobonţ, alături de Adrian Iencsi şi Ciprian Niţă.

„FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului. În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziţia a cincea, la un singur punct în faţa lui Sepsi OSK, ultima din Play-Off. De asemenea, în Giuleşti nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, şi Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi. Le mulţumim celor trei pentru momentele frumoase şi le urăm mult succes în continuare! Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonţ, alături de Adrian Iencsi şi Ciprian Niţă”, au transis reprezentanţii echipei Rapid pe pagina oficială de Facebook.

În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la Rapid la începutul actualului sezon al Superligii, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri şi 9 înfrângeri.

După meciul cu Sepsi OSK, de luni seara, pierdut pe teren propriu cu scorul de 1-0, suporterii Rapidului au cerut demisia antrenorului Cristiano Bergodi.

Situaţia în Superligă la nivelul antrenorilor, în acest sezon:

  • Farul Constanţa: Gheorghe Hagi
  • FCSB: Elias Charalambous
  • CFR Cluj: Andrea Mandorlini (etapele 1-22), Adrian Mutu (etapa a 23-a – etapa a 2-a din play-off), Francisc Dican (din etapa a 3-a din play-off)
  • Universitatea Craiova: Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15), Ivailo Petev (etapa a 16-a – etapa a 3-a din play-off)
  • Rapid Bucureşti: Cristiano Bergodi (etapa 1 – etapa 4-a din play-off)
  • Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Liviu Ciobotariu (etapele 1-17), Bernd Storck (din etapa a 18-a)
  • FC U Craiova: Florin Drăgan (etapele 1, 8-9), Nicolae Dică (etapele 2-7), Paul Răducan (etapele 10-12), Giovanni Costantino (etapele 13-28), Valentin David (etapa 29), Nicolo Napoli (etapa a 30-a – etapa a 2-a din play-out), Eugen Trică (din etapa 3-a din play-out)
  • FC Voluntari: Marin Dună (etapele 1-23), Nicolae Dică (etapele 24-30), Florin Pîrvu (din etapa 1 play-out)
  • Petrolul Ploieşti: Florin Pîrvu (etapele 1-30), Florin Stîngă (play-out, etapele 1-3), Laszlo Balint (din etapa a 4-a din play-out)
  • Universitatea Cluj: Anton Petrea (etapele 1-6), Ioan Ovidiu Sabău (din etapa a 7-a)
  • FC Botoşani: Mihai Ciobanu (etapele 1-7), Dan Alexa (etapele 8-14), Andrei Patache (etapele 15-21), Bogdan Andone (din etapa a 22-a)
  • FC Hermannstadt: Marius Măldărăşanu
  • UTA Arad: Mircea Rednic
  • Politehnica Iaşi: Leo Grozavu (etapele 1-30; etapele 1-2 din play-out), Tony Silva (din etapa a 3-a din play-out)
  • Oţelul Galaţi: Dorinel Munteanu
  • Dinamo Bucureşti: Ovidiu Burcă (etapele 1-17), Zeljko Kopic (din etapa a 18-a)
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă