Putin: M-am opus aderării Ucrainei la NATO, nu la UE. Rusia nu vrea să atace Europa
Vladimir Putin a declarat că Moscova nu s-a opus niciodată unei eventuale aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană, ci doar integrării în Alianţa Nord Atlantică. Preşedintele rus a mai afirmat că nu intenţionează să atace statele europene şi că este posibil să se ajungă la un consens privind asigurarea securității atât a Rusiei, cât și a Ucrainei.
Vladimir Puti s-a întâlnit cu premierul Slovaciei, singurul lider din Uniunea Europeană care participă la summitul de la Beijing şi care a exprimat, în repetate rânduri, poziţii favorabile preşedintelui Rusiei. Robert Fico s-a deplasat la Moscova pe 9 mai, pentru parada de Ziua Victoriei, şi va participa şi la ceremoniile organizate de Xi Jinping pentru a etala forţa militară a Chinei.
Putin a calificat drept „isterie” avertismentele asupra riscului ca Rusia să atace teritoriul Europei dincolo de Ucraina, formulate de lideri şi şefi ai serviciilor de informaţii europene.
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: Vedem constant un fel de isterie care se stârnește în jurul unor afirmaţii că Rusia intenționează să atace Europa. Cred că oamenii sănătoși la minte înțeleg că aceasta este o provocare sau o incompetență totală. Pentru că orice persoană sănătoasă la minte înțelege clar că Rusia nu a avut niciodată intenţia de a ataca pe cineva, nu are o astfel de intenție acum și nu o va avea niciodată.
Vladimir Putin a reluat teza cunoscută a culpei lumii occidentale pentru invadarea Ucrainei de către Rusia, care ar fi fost forţată, spune liderul de la Kremlin, să atace Ucraina.
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: NATO este folosită ca parte a unei încercări de a absorbi întregul spațiu post-sovietic, dar a trebuit să reacționăm la asta.
Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană nu ar fi o problemă pentru Rusia, doar integrarea în NATO, a spus liderul de la Kremlin. El a adăugat că este posibil un consens care să garanteze securitatea Ucrainei.
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: Referitor la aderarea Ucrainei la UE, nu ne-am opus niciodată. Referitor la NATO, aceasta este o altă problemă. Importantă este securitatea Federației Ruse, nu doar astăzi sau pe termen mediu. E vorba despre o perspectivă pe termen lung. Poziția noastră aici este bine cunoscută. Considerăm că este inacceptabilă pentru noi. Există opțiuni pentru asigurarea securității Ucrainei în cazul încheierii conflictului. Acest lucru a fost discutat și la Anchorage. Mi se pare că există o oportunitate de a găsi un consens aici.
Între timp, Rusia a atacat regiunile Kiev, Odesa și Sumî, din Ucraina, cu 150 de drone. O persoană şi-a pierdut viaţa, au fost distruse locuinţe şi infrastructură industrială. ŞI Ucraina a atacat Rusia. 300 de persoane au fost evacuate în orașul Rostov-pe-Don.