Psihologul Radu Leca: Trăim într-un paradox obositor – muncim mai mult ca oricând, dar dormim prost cu grija zilei de mâine

Psihologul Radu Leca explică, într-o analiză oferită pentru tvrinfo.ro, de ce anxietatea legată de viitor și nevoia constantă de performanță au devenit trăsături definitorii ale societății moderne. El vorbește despre mecanismele psihologice care ne fac să muncim excesiv, să ne simțim permanent în alertă și să confundăm valoarea personală cu productivitatea.

„Trăim într-un paradox obositor, muncim mai mult ca oricând, dar dormim prost cu grija zilei de mâine. Psihologia explică concret tensiunea ce se acumulează ca o întretăiere între realități economice, predispoziții cognitive și culturi ale performanței care transformă destinderea într-o vină tacită. Mintea rămâne în regim de avertizare, ca și cum ar detecta continuu un incendiu invizibil”, afirmă Radu Leca.

El vorbește despre „mentalitatea de penurie”, întărită de biasul de negativitate, pe care o numește „mentalitate de calic”: „Supraevaluăm riscurile viitoare și subevaluăm resursele prezente.”

De ce nu ne putem opri din gândit și muncit

Psihologul explică faptul că efectul Zeigarnik – fenomenul prin care oamenii își amintesc mai bine sarcinile incomplete – ne face să rămânem blocați mental în activități neterminate.

„Efectul Zeigarnik, fenomenul psihologic conform căruia oamenii își amintesc mai bine sarcinile incomplete sau întrerupte decât cele finalizate, ne face să reținem mai ales sarcinile neterminate, rumegându-le în buclă. Iar intoleranța la incertitudine amplifică fiecare ‘dacă?’ până devine un scenariu apocaliptic.”

„Mintea nu caută liniștea, ci coerența. Atunci când datele lipsesc, inventează pericole pentru a păstra iluzia controlului, la fel ca în anxietate, atacurile de panică și somatizări,” notează Leca.

Cultura „hustle” și vinovăția de a te opri

„Apariția culturii ‘hustle’ adaugă în mintea celor care muncesc presiune identitară. Ce se întâmplă? Valoarea devine egală cu productivitatea, iar pauza pare o trădare de sine. Pe acest fundal, conținutul hedonic treadmill-ul ne mută constant ștacheta: ce ieri era suficient, azi e abia normal.

‘Promisiunea denumită “încă puțin”, ce va aduce siguranța totală, este practic o dublare a liniei orizontului, ce te ghidează mental greșit și nici nu o atingi,’ explică Leca.”

El descrie și o „buclă fiziologică” care menține organismul într-o stare de stres.

„Amenințarea percepută activează axa HPA, cortizolul rămâne ridicat, somnul se fragmentează, iar oboseala reduce toleranța la incertitudine, alimentând din nou alarma. Organismul tratează imaginația, dar și neacceptarea muncii ca pe un prădător; diferența e că prădătorul pleacă, iar omul nostru rămâne singur în fața deadline-urilor ce se multiplică,” arată psihologul.

Scroll-ul care menține neliniștea

Leca atrage atenția și asupra efectelor comparației sociale, amplificate de rețelele digitale.

„Precaritatea, costurile volatile, datoriile și responsabilitățile reale se bazează pe bani. Dar chiar și acolo unde există stabilitate, comparația socială menține îngrijorarea în viață. Scroll-ul zilnic ore întregi ne livrează repere imposibile, iar noi răspundem cu muncă excesivă, căutând control. Când nu putem controla viitorul, supra-controlăm prezentul până îl epuizăm.”

Cum putem ieși din cercul fricii

Psihologul propune o serie de soluții simple, dar eficiente, pentru reducerea anxietății și refacerea echilibrului:

„Uneori soluția nu e ‘mai mult’, ci ‘mai clar’. Delimitările ajută: un program de închidere al zilei (un checklist scurt, o frază de încheiere, o notă către ‘mâine’). Programarea îngrijorării – aparent ea nu se poate programa – un interval de 15 minute în care scrii toate temerile, apoi revii la sarcini. Practicarea micro-incertitudinii – exerciții deliberate de a nu verifica ceva imediat, pentru a antrena sistemul nervos. Curajul de a nu verifica este vitamina psihologică a secolului vitezei.”

Pe plan financiar, Leca recomandă crearea unui „fond de respirație”:
„Trei-șase luni de cheltuieli nu sunt doar cifre, ci antrenor de somn. Automatizarea economisirii scade fricțiunea decizională, iar definirea unui prag de ‘suficient’ previne expansiunea nelimitată a obiectivelor. Cultivă micro-bucurii verificabile: o plimbare fără telefon, cafeaua băută intenționat, conversații negrăbite. Siguranța se învață în doze mici de bucurie trăită, nu în proiecte grandioase amânate.”

Sensul, comunitatea și sabatul digital

„Sensul contează. O muncă aliniată valorilor scade disonanța și frica. Contribuția comunitară diluează anxietatea individuală – simți că viitorul nu e doar al tău. Introdu un lux: un sabat digital săptămânal. Timpul fără input creează spațiu pentru metabolizarea grijilor. Abundența de informație creează penurie de semnificație; pauza reechilibrează balanța.”

Acceptarea și reconectarea la realitate

„Nu vom elimina incertitudinea, dar o putem domestici. Asta înseamnă a investi în relații, în corp, în ritm, în limite. Munca își merită locul. Nu muncesc ca să scap de frică, ci ca să îmi exprim grijile în forme utile. Mâine se naște și fără noi; paradoxal, contribuim mai bine la el când îi cedăm prezentului dreptul la odihnă.”

El propune și o metodă practică pentru reducerea anxietății anticipative:
„Un antidot subtil la anxietatea despre mâine este recalibrarea criteriilor de succes pe termen scurt. În loc să întrebi ‘am făcut destul ca să fiu în siguranță un an?’, întreabă ‘am făcut azi trei lucruri care reduc incertitudinea de mâine cu 1%?’. Metoda 3C – Clarifică, Concretizează, Conține – ajută: clarifică ce te sperie, concretizează următorul pas testabil, conține restul într-o listă parcată. În paralel, antrenează auto-compasiunea: vocea interioară blândă scade reactivitatea și crește perseverența. Auto-critica biciuie, dar nu construiește; compasiunea ridică și repară.”

„Nu în ultimul rând, învață să te uiți la trend, nu la zgomot: un grafic al progresului lunar calmează variațiile zilnice stresante. Grija zilei de mâine nu dispare prin efort nelimitat, ci printr-un pact lucid cu realitatea – vedem riscurile, dar și resursele, lucrăm intens, dar nu total; planificăm, dar și trăim. Siguranța cea mai robustă este capacitatea de a te reface. Când ne reînnoim, munca rămâne un act de creație, nu o fugă perpetuă de un viitor imaginar.” – conchide Radu Leca, pentru tvrinfo.ro.