PSD ar fi început negocieri în Parlament cu toată lumea, inclusiv cu suveraniștii, pentru a-i fi votat un guvern, potrivit unor surse politice
Potrivit unor surse politice, PSD ar fi început deja niște negocieri în Parlament cu absolut toată lumea, inclusiv cu suveraniștii, pentru a-și trece un guvern. Însă această negociere este strict pentru vot, și nu pentru o guvernare împreună cu anumiți suveraniști.
După ziua de ieri de consultări de la Cotroceni nu avem o propunere de premier cu o majroitate parlamentară, cum dorește președintele Nicușor Dan.
Ar fi trebuit să avem și azi consultări cu parlamentarii neafiliați, însă acest lucru nu s-a întâmplat, e de văzut dacă acestea vor fi mâine sau poimâine, informație neconfirmată.
Ieri, pe surse, Sorin Grindeanu ar fi fost întrebat de președintele țării dacă este pregătit să își asume guvernarea cu tot cu premier, răspunsul lui Sorin Grindeanu ar fi fost da, iar astăzi, pe alte surse politice, se pare că PSD ar fi început deja niște negocieri în Parlament cu absolut toată lumea, inclusiv cu suveraniștii, pentru a-și trece guvernul PSD, a transmis Teodora Drăgoi, din Parlament. Însă această negociere este strict pentru vot, și nu pentru o guvernare împreună cu anumiți suveraniști.

