PSD, ALDE şi Pro România, proiect de lege care prevede o serie de facilităţi fiscale, amânare şi reeşalonare de plăţi acordate companiilor şi angajaţilor acestora
Potrivit sursei citate, proiectul prevede că, „la cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuţiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…) pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020”.
„La cererea contribuabilului, operator economic, plata contribuţiei de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eşalonat, în următoarele şase luni ulterioare încetării facilităţii instituite la lit. a), în proporţie de 50% din volumul total scadent. Facilităţile prevăzute la alin. 1 şi 2 se acordă sub condiţia păstrării valabilităţii contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioada de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Pe perioada acordării facilităţilor de la alin. 1 şi 2, salariaţii beneficiază de vechime în muncă, iar contribuţiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat”, se arată în proiect.
Iniţiativa legislativă spune, de asemenea, că, la cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuţia asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, pentru o perioada de trei luni, începând cu luna martie 2020.
„La cererea beneficiarului, persoane fizice şi operatori economici, se amână la plată, pentru o perioada de trei luni, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV) pentru toţi beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României. La expirarea perioadei de trei luni, beneficiarii de servicii de utilităţi vor plăti sumele scadente, eşalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere. Furnizorii de servicii de utilităţi vor eşalona debitele restante fără a depăşi raportul de 1/12 pe lună”, se precizează în proiect.
sursa
agerpres.ro