PSD a decis să-i retragă sprijinul premierului Ilie Bolojan. Grindeanu: Mai bine Opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat

20 April 2026, 08:44 (actualizat 21 April 2026, 13:51)

Partidul Social Democrat a decis să retragă sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Sub titlul Momentul Adevărului, consultarea internă a cuprins discursuri, bilanțuri și o întrebare: “Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”. PNL s-a reunit ședință, iar premierul Bolojan a făcut declarații de presă luni seara.

5000 de membri au participat la referendumul intern al cărui rezultat era previzibil, de altfel și din discursurile rostite de liderii partidului.

Sorin Grindeanu a lansat un tir de acuzații la adresa premierului, de la distrugerea economiei, până la deprecierea puterii de cumpărare, dublarea inflației și jefuirea companiilor de stat. Și l-a numit “reformator fără reformă”, alături de care social democrații nu vor să mai continue. Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat, a declarat liderul PSD.

ACTUALIZARE În Piața Victoriei din București are loc o manifestație de susținere pentru premierul Ilie Bolojan. Nume cunoscute în societate au îndemnat la mobilizare.

ACTUALIZARE PSD a votat că retragă sprijinul premierului Bolojan. 97,7% dintre participanții la referendum au votat pentru retragerea sprijinului, și doar 2,3% împotrivă. Sorin Grindeanu: Când 97,7% dintre colegi spun că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai e nimic de adăugat. Vom ține cont de mandatul pe care ni l-ați dat.

CITIȚI Și: Moţiune de cenzură sau alegeri anticipate. Ce spun reprezentanţii partidelor

ACTUALIZARE Este ședință și la USR. Partidul s-a poziționat clar în spatele premierului Ilie Bolojan.

ACTUALIZARE Social-democrații urmează să voteze, răspunzând la o întrebare. Biroul Permanent Național a stabilit care este întrebarea la care trebuie să răspundă membrii PSD: Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali:

Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)

ACTUALIZARE Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, susține un discurs la ședința PSD. Urmează și alte discursuri, înainte ca social-democrații să răspundă la întrebarea referendumului intern.

ACTUALIZARE Grindeanu: Eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu mai poate solicita social-democraților să participe la actualul “simulacru de guvernare”, afirmând că managementul “dezastruos” al premierului Ilie Bolojan trebuie să înceteze. “Mitul ‘eroului salvator’ nu ține de foame și nici nu plătește facturile românilor. Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României. Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare. Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze. Iar astăzi PSD arată că îi aude și îi ascultă pe români. Pe toți cei care muncesc din greu și cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice o tură. Astăzi, împreună, avem ocazia să dăm glas tuturor acestor nemulțumiri”, a spus Grindeanu.

El a afirmat că PSD trebuie să facă o schimbare “înainte să fie prea târziu”.

Prea târziu pentru miliardele din PNRR. Prea târziu pentru orice speranță de relansare economică în acest an. Prea târziu pentru a mai putea redresa prăbușirea nivelului de trai al fiecărui român. Să spunem ferm și clar: ajunge. Până aici. În acest mod nu se mai poate! Avem nevoie de un nou model economic și social pus în practică de un om căruia îi place și dialogul, nu doar puterea. România are nevoie de echilibru, de justiție socială și de un stat care să fie partener, nu călău pentru mediul de afaceri și pentru proprii cetățeni. Vă cer, așadar, să votați conform propriei conștiințe și cu gândul la viitorul României“, a conchis Grindeanu.

Principalele declarații ale lui Sorin Grindeanu:

  • Am intrat de bună credință în această coaliție gândită inițial ca un scut împotriva populismului
  • Singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta
  • Am vrut să fim parte a soluției și să reparăm anumite greșeli din trecut, pentru care aveam partea noastră de responsabilitate
  • Lupta cu extremismul a fost abandonată de a doua zi, iar de 10 luni vedem un război dus din interiorul coaliției împotriva PSD
  • Singurul efect a fost creșterea propagandei extremiste
  • Propaganda de dreapta a încercat să facă din PSD alibiul perfect pentru toate crimele economice și sociale
  • Sunt 10 luni in care fiecare membru PSD a devenit o țintă vie
  • Aceste lucruri nu mai pot continua, nu cu noi
  • Azi constatăm că toate obiectivele noastre au fost ratate
  • Le cerem scuze românilor și antreprenorilor
  • PSD și-a diluat identitatea de stânga stând la masă cu cineva care doar taie și nu pune nimic în loc
  • A gira la nesfârșit austeritatea rece e o formă de trădare
  • Eu și majoritatea dintre dvs credem că a bălti la guvernare e o capcană politică pentru PSD
  • Mai bine Opoziție cu voce decât o guvernare cu capul plecat
  • Românii ne spun că noi îl ținem în fruntea guvernului pe cel care taie și mai nou vinde
  • Este inadmisibil să continui cu cineva care nu înțelege că dialogul nu e un favor
  • Românii vor să vadă că PSD s-a trezit
  • Azi trebuie să privim adevărul în față
  • De luni de zile asistăm la un experiment eșuat
  • Cifrele nu mint, oricât ar încerca unii să facă scamatorii contabile
  • Actualul premier a preluat o economie pe creștere și în doar 6 luni a dus-o în recesiune tehnică
  • Am plecat de la o creștere de +1% în trimestrul doi din 2025 și am ajuns la -1,9% în trimestrul patru, cea mai mare scădere post-pandemie
  • Consumul intern s-a prăbușit. Avem 7 luni la rând de scădere, din cauza majorărilor de TVA, a accizelor și a înghețării veniturilor
  • Producția industrială? Scădere record cu 7% doar în luna ianuarie 2026. Turismul și Horeca? Pe butuci, cu minus 16% în luna ianuarie
  • Și ce ne spun adulatorii ”Planului Bolojan” de distrugere? Că acesta este de fapt un „nou model economic bazat pe investiții”. O minciună!
  • Datele arată clar: investițiile publice au fost cu 12 miliarde de lei mai mici anul trecut. Iar în 2026, în primele două luni, suntem deja pe minus cu 3 miliarde de lei la investițiile finanțate de la buget.
  • În timp ce 100.000 de IMM-uri românești sunt aruncate în pragul falimentului, ”planul Bolojan” de distrugere a acționat ca un scut pentru multinaționale
  • Le-a oferit scutiri de taxe care ne costă 3 miliarde de lei anual – exact cât ar fi costat să nu punem povara pe cei peste 200.000 de profesori din România
  • Asta înseamnă austeritate pentru muncă și scutiri pentru marele capital
  • Aici nu mai vorbim doar de procente, vorbim de destine, de familii
  • 54 de mii de români și-au pierdut locul de muncă în mandatul Bolojan. Oameni trimiși acasă din industrie, de la Dacia, de la Sidex, de la Azomureș, de la Complexul Energetic Oltenia sau din fabricile de componente auto din vestul țării. În fiecare săptămână, o companie anunță că își închide porțile, iar Guvernul se uită în altă parte.
  • Inflația s-a dublat, ajungând la 10%.
  • Nu este nicio reformă să facă concedieri colective
  • Nu e nicio reformă să tai banii mamelor și profesorilor, nu e nicio reformă să tai de la persoanele cu dizabilități
  •  Când 80% dintre cetățeni îți spun că direcția este greșită, nu poți susține că ai făcut reformă, ci ai făcut haos
  • Astăzi trebuie să facem o schimbare, înainte de a fi prea târziu
  • Ce s-ar fi întâmplat fără PSD la guvernare?
  • TVA ar fi fost astăzi 24%, CASS s-ar fi aplicat pe toate pensiile, inclusiv pe cele minime, facturile la utilități și prețurile la alimente ar fi explodat
  • Noi am impus plafonarea adaosului comercial la alimente și a prețului la gaze
  • Salariul minim ar fi rămas înghețat, iar salariile medicilor ar fi fost tăiate cu 10%
  • Și nu ar fi existat Pachetul de Solidaritate pentru pensionari și românii vulnerabili
  • Iar românii ar fi ajuns să plătească taxă până și pentru solarii
  • Și, cireașa de pe tort: programele de investiții locale ar fi fost oprite
  • Sunt lucruri concrete pe care le-am reușit, dar doar după amenințări și certuri interminabile
  • Iar această colaborare politică nu mai poate continua în acest mod
  • Mitul ”eroului salvator” nu ține de foame și nici nu plătește facturile românilor
  • Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României
  • Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare
  • Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze
  • Iar astăzi PSD arată că îi aude și îi ascultă pe români. Pe toți cei care muncesc din greu și cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice
  • Astăzi, împreună, avem ocazia să dăm glas tuturor acestor nemulțumiri
  • Astăzi, trebuie să facem o schimbare înainte să fie prea târziu
  • Prea târziu pentru miliardele din PNRR, prea târziu pentru orice speranță de relansare economică în acest an, prea târziu pentru a mai putea redresa prăbușirea nivelului de trai al fiecărui român
  • Să spunem ferm și clar: ajunge. Până aici. În acest mod nu se mai poate
  • Avem nevoie de un nou model economic și social pus în practică de un om căruia îi place și dialogul, nu doar puterea
  • România are nevoie de echilibru, de justiție socială și de un stat care să fie partener, nu călău pentru mediul de afaceri și pentru propriii cetățeni
  • Vă cer să votați conform propriei conștiințe și cu gândul la viitorul Românie

ACTUALIZARE La ora 18.00 a început și ședința de la PNL. La ora 20.00 ar urma ca premierul Ilie Bolojan să facă declarații de presă.

ACTUALIZARE Urmează discursurile celor 6 miniștri ai PSD în guvernul Bolojan: Florin Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Bogdan Ivan – Ministrul Energiei, Florin Manole – Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Radu Marinescu – Ministrul Justiției, Alexandru Rogobete – Ministrul Sănătății, Ciprian Șerban -Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit surselor, ei și-au scris deja demisiile.

ACTUALIZARE Azi vom face istorie, spune viceprim-ministrul Marian Neacșu, ne aflăm la un bilanț. Neacșu trece în revistă ce ministere a deținut PSD în această perioadă.

În ultimii 5 ani, PSD a avut un rol important în actul de guvernare. Am avut două priorități: protejarea oamenilor și construirea viitorului prin investiții, mai spune Neacșu.

ACTUALIZARE A început ședința PSD. Sorin Grindeanu anunță că vicepremierul Marian Neacșu și miniștrii PSD vor lua cuvântul pentru a vorbi despre ministerele pe care le reprezintă.

Grindeanu: E timpul să tragem linie și să facem bilanțul politic al prezenței PSD la guvernare în actuala coaliție

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că este timpul ca social-democrații să tragă linie și să facă bilanțul politic al prezenței la guvernare în actuala coaliție.

Suntem astăzi din nou împreună pentru un moment decisiv pentru România și pentru PSD. Este timpul să tragem linie și să facem bilanțul politic al prezenței PSD la guvernare în actuala coaliție, un bilanț în fața românilor, un bilanț al îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus ca partid când am decis intrarea la guvernare alături de alte forțe pro-europene, ce am realizat, ce am fi dorit să facem pentru români și unde au apărut blocajele provocate de managementul defectuos al prim-ministrului”, a declarat Grindeanu, la începutul evenimentului ‘Momentul Adevărului’ în cadrul căruia social-democrații vor decide, prin vot, dacă îi retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Potrivit liderului PSD, orice bilanț trebuie să vină la pachet cu o autoevaluare. “Așa este corect. De aceea, îi invit pe vicepremierul Marian Neacșu și pe miniștri să prezinte situația de la ministerele pe care le conduc, deoarece trebuie să fim conștienți că decizia de astăzi va fi rezultatul unei analize responsabile”, a susținut Sorin Grindeanu.

ACTUALIZARE Președintele Nicușor Dan a afirmat că nu vrea să intre în scenarii în privința crizei politice. Șeful statului a subliniat că este deja multă tensiune și personal se poziționează ca un mediator. Nicușor Dan și-a arătat speranța că “o să reușim să ducem țara asta mai departe” și a subliniat că nu ia în calcul scenariul în care Ilie Bolojan ar fi demis.

ACTUALIZARE La PNL este anunțată pentru ora 18.00 o ședință la care vor participa liderii de organizații PNL. În jurul orei 20.00 vor fi susținute declarații de presă.

ACTUALIZARE George Simion a reiterat dorința partidului AUR pentru organizarea de alegeri anticipate, despre care afirmă că ar duce la „o altă arhitectură politică” în România. Liderul AUR a lansat un nou atac la adresa coaliției de guvernare, pe care o consideră responsabilă pentru actuala criză politică. Acesta a declarat că „această coaliție toxică pentru România o să sfârșească” și a subliniat că partidul său nu se va implica „în certurile iresponsabile” dintre formațiunile aflate la putere. George Simion a criticat ideea conform căreia actualii lideri ar putea rezolva criza pe care tot ei au generat-o, calificând-o drept „o naivitate”. Totodată, liderul AUR a evitat să comenteze în detaliu evoluțiile din interiorul coaliției, spunând că nu este „pe post de Baba Vanga” pentru a anticipa deciziile acestora.

ACTUALIZARE Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat că dacă premierul Ilie Bolojan nu va ține cont că Guvernul și-a pierdut majoritatea și nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară, depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil. “Astăzi, Partidul Social Democrat va lua decizia. Este previzibilă. (…) Dacă domnul prim-ministru Ilie Bolojan nu va ține cont de faptul că acest guvern și-a pierdut majoritatea și nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară, noi excludem, a spus-o președintele Grindeanu, excludem susținerea unui guvern minoritar. Ca atare, depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil”, a afirmat Daniel Zamfir la Parlament.

ACTUALIZARE Biroul Permanent Național a stabilit care este întrebarea la care trebuie să răspundă membrii PSD: Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali:

Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că stabilirea întrebării a fost doar o etapă tehnică.

”Astăzi am făcut o chestiune pur tehnică, în această dimineaţă, aşa cum am anunţat de atât timp. (…). Ca de fiecare dată, eu am dat toate explicaţiile din timp. Acelaşi lucru îl vom face atunci când vom ajunge în acea etapă. După-masă, la ora 17:00, veţi vedea mai multe (…). Procedura de vot o să o explice diseară colegii mei, va fi vot online 100%”.

______________________________________

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că toate scenariile au fost prezentate în detaliu membrilor partidului, astfel încât votul intern al partidului să fie unul corect.

Membrii PSD vor răspunde la o singură întrebare.

Aceasta va fi stabilită în cursul dimineții de Biroul Permanent Național. PSD decide dacă partidul îi mai acordă încredere premierului Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a exclus varianta demisiei. Prin urmare, PSD își va retrage proprii miniștri din Guvern. Consecința directă: Executivul devine interimar pentru 45 de zile.

În această perioadă poate fi depusă o moțiune de cenzură în Parlament.

Duminică seară, Grindeanu și Bolojan și-au adresat atacuri reciproce în emisiuni de televiziune.

Grindeanu. Dacă PSD îi retrage sprijinul politic premierului, cred că marți sau miercuri vor fi consultări la Cotroceni

‘Dacă Partidul Social Democrat va decide să-i retragă sprijinul politic, eu mă gândesc că marți sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni. Așa este constituțional, așa este corect. Președintele va putea să știe ce își dorește fiecare partid și cât de repede se poate depăși această criză politică’, a spus Grindeanu, duminică.

La consultare sunt așteptați aproximativ 5.000 de membri de partid. Același mecanism a fost folosit când PSD a votat intrarea la guvernare. Atunci, aliații au fost PNL, UDMR, USR și reprezentanții minorităților naționale.

Premierul a confirmat că decizia PSD pare deja luată. „Zarurile au fost aruncate”, a declarat Bolojan la Radio România Actualități.

Liderul USR Dominic Fritz a acuzat PSD că destabilizează guvernarea încă de la început. El a enumerat: campanii de denigrare, moțiune votată alături de AUR, ignorarea acordurilor asumate. 

Dacă PSD își retrage sprijinul politic, Ilie Bolojan ar putea avea la dispoziție între 24 și 72 de ore pentru a demisiona. Dacă va refuza, miniștrii PSD ar urma să iasă din Guvern, iar Executivul ar intra în interimat. Pasul următor ar putea fi depunerea unei moțiuni de cenzură, fie de PSD, fie de AUR.

Premierul recunoaște că aritmetica parlamentară este extrem de complicată. Un nou guvern majoritar nu poate fi construit ușor, în lipsa unei susțineri clare în Parlament. În plus, ruptura pare tot mai adâncă: PNL a decis că nu va mai guverna cu PSD după această criză, iar USR a luat aceeași hotărâre în forurile sale de conducere.

În acest context, Sorin Grindeanu a anunțat că marți sau miercuri ar putea avea loc consultări la Cotroceni, pentru ca președintele să afle poziția fiecărui partid. Liderul PSD a confirmat că a discutat recent și cu Nicușor Dan, însă fără să ofere detalii.

Presiuni vin și din zona sindicală. Blocul Național Sindical i-a cerut președintelui să înceapă negocieri pentru o formulă de guvernare stabilă. Dacă o nouă majoritate nu poate fi conturată, BNS cere alegeri anticipate.

Nicușor Dan a avut deja discuții separate cu principalii actori ai crizei. Miercuri, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, iar discuția a durat aproximativ două ore. În aceeași săptămână, președintele a vorbit și cu Sorin Grindeanu. Joi, Nicușor Dan a spus că încearcă să rămână mediator între cele două tabere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite