Proteste în mai multe oraşe din ţară, față de măsurile economice anunţate de guvern

27 August 2025, 19:35

Sunt proteste în mai multe orașe din țară și față de măsurile economice anunțate de guvern. Sindicaliști din învățământ, sănătate și din serviciile publice au ieșit să picheteze prefecturile. Cer salarii care să le asigure un trai decent și măsuri care să protejeze angajații.

Plafonarea unor sporuri, dar și lipsa de personal în multe unități au provocat nemulțumirea angajaților din sănătate sau asistență socială.

Liderii coaliției ar fi agreat măsurile din pachetul II. Executivul ar urma să-și asume răspunderea separat pe 5 domenii

Pachetul doi de măsuri fiscale ce cuprind reforme în mai multe domenii a fost analizat timp de mai multe ore de specialiștii din coaliție. Deciziile sensibile par să fi fost agreate. S-ar fi renunțat la interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru angajaţii de la stat, iar reforma pensiilor magistraţilor suferă unele modificări.

Sindicaliștii din poliție și cei din penitenciare cer guvernanților să renunțe la măsurile care vor afecta grav domeniile în care lucrează.

Sute de oameni printre care și lucrători portuari au protestat și la Constanța.

Protestatarii au cerut demisia Guvernului și anunță că vor protesta și în perioada următoare dacă nu se rezolvă problemele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite