Protestatarul reținut luni în Piața Universității este acuzat de ultraj. Procurorii cer arestarea preventivă. Jandarmul pe care l-a lovit a avut nevoie de îngrijiri medicale

„La data de 29.03.2021, în jurul orei 17.10, inculpatul, în timp ce participa la protestul organizat împotriva măsurilor adoptate de Guvern, în Piața Universității, pe fondul refuzului de a respecta normele de protecție și de a se legitima, s-a opus conducerii la sediul secției de poliție și a exercitat violențe împotriva unei persoane vătămate, jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale și a provocat distrugerea căștii tip hands-free aferentă stației de emisie recepție și a ochelarilor care aparțineau unei alte persoane vătămate„, se arată în ordonanța prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore.
Anchetatorii propun luarea măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile. Decizia va fi luată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 1.