Protest față de un proiect de lege care limitează accesul minorilor la informații cu conținut LGBTQIA+

LGBTQIA+
LGBTQIA+
21 iunie 2022, 07:39

Organizatorii protestului cer parlamentarilor să voteze împotriva acestui proiect de lege, despre care spun că este împotriva principiilor constituționale, principiului nediscriminării, cât și reglementărilor europene și multor convenții internaționale asumate de România – mai ales Convenția de la Istanbul, care joacă un rol esențial în combaterea violenței de gen.

Protestul vine ca urmare a avizului pozitiv dat de Comisia privind drepturile omului, culte și problemele minorităților din Camera Deputaților proiectului de modificare a legii.

Ce prevăd principalele modificări propuse

Una dintre modificările propuse de UDMR arată că minorul trebuie protejat de „difuzări prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”

„Tinerii nu vor avea niciun fel de acces la informație care îi ajută să se identifice, să se recunoască. Identitatea sexuală și identitatea de gen nu se formează în urma expunerii la un material e orice tip, că e știre la TV, că e curs la școală”, explică psihologul organizației Accept, Alexa Ciucu, potrivit romania.europalibera.org

Experta spune că persoanele LGBT vor trăi niște experiențe pe care nu vor avea cum să le explice, nu vor găsi nicio informație, iar asta duce la depresie, marginalizare și anxietate. „Asta explică riscul de suicid foarte crescut.”

Sondajele realizate în comunitate LGBT din România arată că 53% din tineri s-au gândit cel puțin o dată la suicid.

O altă modificare propusă se referă la „identitatea la naștere”, sexul copilului trebuie declarat, este stabilit de un medic la naștere și nu poate fi altul decât masculin sau feminin. Inițiativa a creat reacții puternice din partea comunității LGBTQIA+.

„Legea este foarte gravă”, spune Teodora Rotaru, directoarea Accept România, asociația care promovează drepturile LGBT la nivel național.

Psihologul Accept, Alexa Ciucu spune că cele mai afectate persoane ar fi cele intersex, ale căror corpuri nu respectă în totalitate normele biologice masculine și feminine, au un mix de caracteristici sexuale – și feminine, și masculine. Condițiile intersex pot fi descoperite de la naștere sau, uneori, în timpul copilăriei sau în adolescență.

„Dacă această lege trece, nu va mai exista nicio posibilitate pentru copiii intersex sau pentru părinții lor de a le schimba actele de stare civilă, din punct de vedere psihologic, asta i-ar afecta pe copii foarte mult pentru că îi obligă să trăiască viața conform unui gen cu care nu se identifică”, spune Alexa Ciucu.

Modificările propuse la această lege sunt de inspirație maghiară.

Asociația Accept spune că,  în forma actuală, modificările nu fac altceva decât să interzică. Modificările ar interzice orice formă de manifestare pentru comunitatea LGBT, dar și pentru orice profesie care are dorința să vorbească despre subiectul identității de gen sau al orientării sexuale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite