Proiect depus în Parlament: Produsele din faţa porţii, vândute prin cooperative

11 iulie 2021, 20:39

 

Brânză, ouă, roşii, ardei – sunt doar câteva dintre produsele vâdute la marginea drumului, chiar şi când temperaturile trec de 30 de grade. Iar clienţii nu lipsesc, deşi marfa stă în soare ore în şir. Situaţia s-ar putea schimba dacă un proiect de lege depus în Parlament va trece de vot.

Potrivit propunerii legislative, cooperativa ar putea să-i ajute pe micii fermieri să ridice standardele de producţie.

05.30 – 05.44 – Noi avem un astfel de centru, cumpărăm aceste ouă cu 70- 80 de bani, în funcţie de mărimea pe care le au aceste ouă şi mai departe, după ce le sortăm, le punem pe piaţă, sub brandul cooperativei.

Preţul cu care ţăranii ar putea să-şi vândă marfa către cooperativă ar urma să fi stabilit la mica înţelegere, spune iniţiatorul.

Unii producători spun că preferă să vândă marfa tot ca până acum.

Proiectul legislativ a fost depus în Parlament şi urmează să fie dezbătut în luna septembrie.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite