Prințul moștenitor saudit, discuții cu consilierul de securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, despre războiul din Gaza

Prinţul încoronat Mohammed bin Salman şi consilierul naţional de securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, s-au întâlnit pentru a discuta despre o gamă de acorduri bilaterale şi despre războiul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza, a anunţat agenţia saudită de ştiri, citată de Reuters.
În întâlnirea din oraşul saudit Dhahran a fost revizuită starea „aproape finală a proiectelor de acorduri strategice dintre cele două ţări”.
Washingtonul şi Riadul au discutat despre garanţiile de securitate pe care ar urma să le ofere SUA şi despre asistenţa nucleară civilă în cadrul unui acord mai larg, despre care Statele Unite speră că va duce şi la normalizarea relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.
Liderul de facto din Arabia Saudită şi principalul consilier de securitate al lui Joe Biden au discutat şi despre necesitatea de a identifica „o cale credibilă pentru realizarea soluţiei celor două state”, oprirea războiului împotriva militanţilor Hamas din Gaza şi facilitarea intrării ajutorului umanitar, menţionează agenţia de ştiri saudită.
Administraţia Biden şi Arabia Saudită au încercat să finalizeze un acord nuclear, a relatat Reuters anterior, deşi normalizarea relaţiilor israeliano-saudite, parte a unui „mare târg” în Orientul Mijlociu, rămâne în continuare dificil de realizat.
Casa Albă a anunţat vineri că Sullivan va vizita Arabia Saudită şi Israelul pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale, inclusiv despre războiul din Gaza şi eforturile de a obţine o pace de durată în regiune.
Arabia Saudită, principalul exportator de petrol din lume, nu este un candidat evident pentru un acord nuclear, care are drept scop în mod normal construirea de centrale nucleare, comentează Reuters. Însă regatul încearcă să obțină energie regenerabilă şi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu un plan ambiţios pe termen lung. Asta în timp ce vocile critice susţin că Riadul ar putea dori expertiză nucleară în caz că într-o zi ar vrea să achiziţioneze arme nucleare, în pofida clauzelor pe care le-a include orice acord cu Washingtonul pentru a preveni acest lucru.
Preluare: Agerpres