Prințesa Kate a escaladat cele mai înalte vârfuri din Marea Britanie în scop caritabil

Prințesa Kate a escaladat cele mai înalte vârfuri din Marea Britanie/The Prince and Princess of Wales, X
29 iunie 2026, 13:51

Kate, prințesa de Wales, a declarat că a escaladat cele mai înalte trei vârfuri din Marea Britanie în 24 de ore cu scopul de a strânge fonduri pentru o organizație caritabilă dedicată luptei împotriva cancerului, dar și pentru ‘a explora viața dincolo de diagnostic și de a oferi ceva la schimb’, transmite Reuters.

Kate, în vârstă de 44 de ani, soția moștenitorului tronului britanic, prințul William, se află în remisie după ce a urmat un tratament cu chimioterapie pentru o formă de cancer nedivulgată. Ea și-a reluat îndatoririle regale, însă a vorbit despre impactul pe care boala l-a avut asupra ei și a familiei sale.

Într-o postare pe canalele sale oficiale din social media, Kate a declarat că în weekend a finalizat provocarea ‘National Three Peaks Challenge’, care constă în escaladarea vârfurilor Scafell Pike, Ben Nevis și Snowdon, cele mai înalte din Anglia, Scoția și țara Galilor, în 24 de ore.

Prințesa de Wales a precizat că scopul a fost acela de a sublinia importanța îngrijirii holistice și de a strânge fonduri pentru organizația caritabilă The Royal Marsden Cancer Charity, care susține activitatea spitalului unde a urmat luni întregi de tratament.

Am acceptat provocarea ‘National Three Peaks Challenge’, nu doar ca efort fizic, ci și ca șansă de a explora viața de dincolo de diagnostic și de a oferi ceva la schimb„, a declarat ea.

„Royal Marsden este un loc ce are o mare semnificație pentru mine și a cărui îngrijire și expertiză schimbă viața atâtor oameni”, a adăugat prințesa de Wales.

Kate a urmat un ciclu preventiv de chimioterapie după ce o intervenție chirurgicală abdominală majoră, efectuată la începutul anului 2024, a scos la iveală prezența unei forme nespecificate de cancer. De atunci, ea a transmis mesaje personale cu privire la impactul diagnosticului asupra ei și asupra familiei sale.

Împreună, putem fi alături de toți cei care trăiesc cu cancer, asigurându-ne că nimeni nu se confruntă cu această boală simțindu-se ignorat sau lipsit de sprijin”, a precizat ea în mesajul postat duminică.

Cancerul afectează fiecare aspect al vieții unei persoane, nu doar sănătatea fizică. Persoanele care trăiesc cu cancer se confruntă cu provocări complexe de natură fizică, psihologică, emoțională și socială, care pot influența în mod direct modul în care se vindecă, se recuperează și trăiesc după diagnostic„, a declarat Kate. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite