Prin fricile Războiului Rece: „În acest buncăr ar fi trebuit să trăiască guvernul danez, familia regală, câţiva ziarişti, oameni din aparatul de comunicare şi personalul auxiliar”

28 februarie 2023, 22:26

Culoarele acestea duc la ceea ce în anii ’60 se numea buncăr antiatomic. A fost săpat la o adâncime de 60 de metri și are o suprafață de 5.500 de metri pătrați. Cinci ani a durat construirea acestui adăpost.

Ulla Varnke Egeskov, curatorul muzeului:În acest buncăr ar fi trebuit să trăiască guvernul danez, familia regală, câţiva ziarişti, oameni din aparatul de comunicare şi personalul auxiliar care ar fi trebuit să întreţină toate instalaţiile de ventilaţie. În total, ar fi trebuit să trăiască 350 de oameni aici.

Adăpostul este situat la 300 de kilometri de Copenhaga, pe insula Jutland. Publicul nu a știut de existența construcției până în 2012, când informațiile legate de buncăr au fost declasificate.

E ca şi cum ai călători prin Războiul Rece şi trăieşti toate temerile şi toate pregătirile pentru un război care putea veni. E ca şi cum ai păşi printr-o capsulă a timpului, pentru că toate obiectele de aici sunt din anii ’60, ’70 şi ’80 şi, când le vezi, îţi aduci aminte„, spune curatorul muzeului.

Turul complet al buncărului durează 90 de minute și include și o lecție de istorie privind acțiunile URSS-ului împotriva lumii libere în timpul Războiului Rece.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite