Prințesa de Wales își cere scuze și recunoaște că a editat prima fotografie făcută publică după intervenția chirurgicală. Imaginea fusese retrasă de agențiile de presă

Fotografie retrasă de agențiile de presă/Foto: The Prince and Princess of Wales/X
11 martie 2024, 10:09 (actualizat 11 martie 2024, 14:41)

Mai multe agenții internaționale de presă au retras de la publicare o fotografie care o înfățișează pe prințesa de Wales, alături de cei trei copii ai săi. Poza este prima făcută publică de la operația abdominală suferită de soția prințului William în luna ianuarie. Fotografia a fost editată de Catherine, care și-a cerut scuze pentru acest incident.

Fotografia, surprinsă cu ocazia Zilei Internaționale a Mamei, este însoțită de un mesaj de mulţumire din partea lui Kate pentru sprijinul neîncetat al publicului în perioada de convalescenţă.

Inițial, Getty Images, AFP, Reuters și Associated Press au distribuit imaginea, care a fost făcută de moștenitorul tronului britanic săptămână trecută, însă ulterior aceasta a fost retrasă pe motiv că a fost modificată digital.

Cele patru agenții au acuzat „inconsecvență în alinierea mâinii stângi a prințesei Charlotte”, notează BBC/

Citește și: Kate, prinţesa de Wales, mulţumeşte publicului pentru susţinere, în primul său mesaj după operaţie

“Se pare că sursa a manipulat imaginea”, a scris Associated Press. Agence France-Presse a invocat o “problemă editorială”, în timp ce Reuters a declarat că fotografia a fost retrasă după o “revizuire post-publicare”.

Prințesa de Wales spune că a editat fotografia și își cere scuze

Prințesa de Wales și-a cerut scuze „pentru orice confuzie” după ce a recunoscut că a editat fotografia de Ziua Mamei în care apare alături de copiii ei.

Declarația ei a fost postată pe rețelele de socializare ale Palatului Kensington. „Ca mulți fotografi amatori, experimentez ocazional cu editarea”, a declarat Catherine, adăugând că își cere scuze pentru confuzie.

Prima fotografie publică prințesei de Wales după intervenția chirurgicală

A fost prima fotografie oficială a Prințesei de Wales de la operația abdominală suferită în urmă cu două luni. De atunci, ea a rămas departe de ochii publicului.

Imaginea a fost postată pe conturile de socializare ale prințului și prințesei de Wales, cu un mesaj din partea lui Catherine, care spunea: „Vă mulțumim pentru urările voastre și pentru sprijinul continuu din ultimele două luni. Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită”.

A devenit o obișnuință pentru cuplul regal să publice propriile fotografii de la ocazii speciale de familie. De cele mai multe ori, fotografiile sunt făcute de Catherine și sunt trimise presei cu instrucțiuni privind modul în care pot fi folosite, notează publicația britanică.

Kate a fost spitalizată timp de două săptămâni, în ianuarie, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală ca urmare a unei afecţiuni necanceroase, însă nespecificate.

De atunci, ea nu a mai fost văzută în public, iar biroul ei, Palatul Kensington, a declarat că este puţin probabil să revină la îndatoririle oficiale mai devreme de Paşte, la sfârşitul acestei luni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite