Prețurile petrolului revin pe creștere, pe fondul mesajelor contradictorii SUA – Iran
Piețele bursiere au reacționat după ce Washingtonul și Teheranul au oferit interpretări diferite privind stadiul discuțiilor pentru încheierea războiului.
Prețul petrolului Brent a crescut până la 107 dolari pe baril, în timp ce cotația țițeiului american a ajuns la 92 de dolari pe baril.
Creșterea vine după ce, în ziua precedentă, prețurile au înregistrat o scădere semnificativă, de peste 5%, pe fondul unor informații privind posibile negocieri pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Investitorii rămân însă prudenți, în condițiile în care mesajele contradictorii venite din partea celor două state mențin incertitudinea pe piețele energetice.


