Președintele României, Nicușor Dan: Reuniunea din Alaska a fost o primǎ etapă pentru a începe negocierile de pace

16 August 2025, 18:53 (actualizat 16 August 2025, 19:14)

Președintele României, Nicușor Dan, a oferit sâmbătă seară perspectiva Bucureștiului asupra negocierilor purtate de Donald Trump cu Vladimir Putin în Anchorage, Alaska. “Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și al principiilor legate de suveranitate și integritate teritorială şi ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”, a arătat Nicușor Dan într-o analiză consistentă, postată pe rețelele de socializare.

“Eforturile în această direcție (pentru începerea negocierilor de pace n.r.) ale Președintelui Donald Trump sunt menite să oprească acest război ilegal și să pregătească drumul spre o pace justă și durabilă”, subliniază Nicușor Dan.

“Aceste negocieri trebuie să țină cont de interesele Ucrainei, dar și ale europenilor. Ucraina trebuie sa își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto. De aceea, este important că Președintele Zelenski se va duce la Washington pentru a discuta cu Președintele Trump despre pașii următori”, apreciază președintele României, care va participa, duminică, după cum a confirmat la TVR Info ministrul de Externe, Oana Țoiu, la o reuniune virtuală a Coaliției de voință. Formatul reunește partenerii Kievului.

Nicușor Dan a explicat că, în cadrul Coaliției de voință, s-a discutat despre asigurarea garanțiilor de securitate necesare Ucrainei, iar “implicarea SUA anunțată de președintele Donald Trump este salutară și totodată determinantă în procesul de pace”. “Pentru noi rămâne esențială menținerea unității transatlantice și a coordonării strânse între UE, SUA, NATO asupra deciziilor următoare”, a notat șeful statului.

“Pentru Ucraina este, de asemenea, esențial ca Președintele Donald Trump si pună presiune asupra Rusiei pentru a continua negocierile”, a mai arătat Nicușor Dan.

“Sprijinim eforturile sale de a organiza un summit trilateral, cu sprijin european. Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze. Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și al principiilor legate de suveranitate și integritate teritorială şi ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”, a subliniat, în paragraful de încheiere, președintele României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite