Luna iulie aduce noi scumpiri și amenzi mai mari. Cea mai mică amendă de circulație va fi de 433 de lei
Iulie se anunță o lună de foc pentru veniturile românilor. Carburanții s-ar putea scumpi din nou de la miezul nopții, când expiră plafonarea adaosului comercial și reducerea accizei. Și amenzile de circulație cresc, iar tarifele pentru apă și canalizare vor fi majorate în unele localități chiar și cu peste 50%. Cumpărăturile online din afara Uniunii Europene vor costa mai mult, din cauza unei noi taxe vamale plătită pentru fiecare categorie de produs comandat.
De la 1 iulie, starea de criză din piața caburanților nu va fi prelungită. Așa că toată lumea se așteaptă ca prețul carburanților să crească. Cel mai mult s-ar putea scumpi motorina. Vor fi în plus cel puțin 36 de bani pe litru, pentru că nu se va mai aplica acciza redusă. Dar diferența ar putea fi chiar mai mare, deoarece nici adaosurile comerciale nu vor mai fi plafonate la nivelul mediu al anului trecut.
Distribuitorii de carburanți nu vor mai fi obligați să modifice prețurile o singură dată pe zi, până în ora 12.00.
De la 1 iulie, în situația în care litrul de motorină se va scumpi cu 50 de bani, atunci pentru un plin cu 50 de litri, șoferii ar urma să plătească mai mult cu 25 de lei decât o fac acum.
În unele localități din județe precum Ilfov, Sibiu și Călărași, apa și canalizarea vor costa mai mult. Scumpirile încep de la 13% și în unele situații depășesc 50%.
Punctul de amendă va crește de la aproape 203 lei, la circa 216 lei.
Pentru șoferi, cea mai mică amendă de circulație va crește astfel la aproape 433 de lei, iar cea mai mare, la 4.325 de lei. În cazul firmelor, amenzile vor crește și mai mult și pot să ajungă chiar și la aproape 22.000 de lei.
Și cumpărăturile online din afara Uniunii Europene vor și mai scumpe. De la 1 iulie se aplică o taxa vamală în plus de 3 euro pentru fiecare categorie de produs comandat, împreună cu taxa logistică de 25 de lei. Economiștii se așteaptă ca inflația să rămână ridicată și în lunile următoare.
Adrian Codîrlaşu – analist financiar, preşedinte CFA România: Clar și vedem, puterea de cumpărare scade și scade abrupt. O vedem în scăderea consumului, atât pe bunuri, dar mai ales pe partea de servicii. Deja ne-a adus într-o situație de recesiune această scădere a consumului.
Tot de la 1 iulie, cotația IRCC va scădea ușor de la 5,58% la 5,56%.

