Președintele Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor social-democrați și propunerile de miniștri interimari. Guvernul intră în interimatul de 45 de zile
Criza politică nu dă semne să se încheie. Liderii partidelor politice nu par să ajungă, cel puțin deocamdată la un moment de reconciliere, dar nici la unul de tranșare a situației tensionate. Președintele României, Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor demisionari ai PSD , dar și decretele pentru cei care preiau portofoliile rămase libere în Executiv. Vorbim despre 6 ministere și un post de vicepremier. În tot acest timp, se prefigurează o sesizare la CCR pe care, potrivit surselor, liderii PSD o pregătesc, pentru că judecătorii să clarifice dacă premierul este obligat, sau nu ca în cele 45 de zile de interimat să ceară un vot de încredere pentru un executiv care are o nouă componentă politică.
Demisiile vicepremierului Marian Neacșu și ale celor 6 miniștri ai PSD, dar și numirile interimarilor vor intra în vigoare odată cu publicarea decretelor semnate de președintele Nicușor Dan în Monitorul Oficial. Din acel moment, Guvernul intră oficial în interimatul de 45 de zile.
Șeful statului spune însă că există posibilitatea unei sesizări la Curtea Constituțională, astfel încât judecătorii să stabilească dacă premierul este obligat, în această perioadă, să ceară un vot de încredere Parlamentului sau dacă poate prelungi mandatele miniștrilor interimari.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că, în cele 45 de zile de interimat, premierul e obligat să-și refacă echipa și să ceară un vot de învestitură în Parlament. În caz contrar, trebuie inițiată o moțiune de cenzură.
Deocamdată însă urmează noi consultări la Cotroceni. Președintele i-a convocat luni pe liderii partidelor proeuropene și ai minorităților naționale la discuții care vizează atât programul SAFE și PNRR, cât și posibilele variante de guvernare.
Șeful statului a adăugat că își va exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro europene și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR, a mai transmis Nicușor Dan.
După ce joi seara demisiile miniștrilor PSD și propunerile pentru interimari formulate de premierul Ilie Bolojan au ajuns la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan, care se afla deja în Cipru, pentru summitul informal al Uniunii Europene, a anunțat că săptămâna viitoare vor exista urmări. “Se va întâmpla ceva cu participarea mea”, a spus joi Nicușor Dan. În plus, a precizat că apreciază faptul că tonul discuțiilor “s-a mai calmat puțin”.

