Preşedinta Maia Sandu l-a demis pe şeful Statului Major al armatei, generalul Eduard Ohladciuc

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, deşi acesta era un susţinător al cooperării cu NATO, relatează agenţia EFE.
Preşedinta R. Moldova a semnat decretul de demitere în urma cererii transmise de guvern pe 18 septembrie. Premierul Dorin Recean a calificat această cerere drept „o procedură obişnuită”, motivând-o prin faptul că generalului Ohladciuc „i-a expirat contractul”, scrie presa locală.
”Astăzi, am avut onoarea de a mă întâlni cu toți angajații din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale. La final de mandat, le-am mulțumit din suflet tuturor ofițerilor, sergenților, soldaților, angajaților civili, bărbați și femei pentru munca și aportul fiecăruia, depus în activitatea Marelui Stat Major”, a scris el pe Facebook.
Opoziţia socialistă remarcă însă că Eduard Ohladciuc devenise o persoană incomodă pentru autorităţi. În cei trei ani şi jumătate cât a fost şef al Statului Major, acest general cu studii în Ucraina, România şi SUA a pledat mereu pentru apropierea R. Moldova de NATO şi, de asemenea, pentru echiparea armatei cu armament occidental.
Mai mult, generalul Ohladciuc a criticat „războiul hibrid” dus de Rusia contra R. Moldova şi a considerat ilegală prezenţa militară rusă în Transnistria.
El l-a înlocuit în funcţie în 2021 pe generalul Igor Gorgan, care săptămâna trecută a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de spionaj în favoarea Rusiei şi căruia preşedinta Maia Sandu i-a retras toate decoraţiile.
Preşedinta Maia Sandu doreşte să obţină un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie, dată la care a convocat desfăşurarea concomitentă a unui referendum pe tema aderării la UE. Ea denunţă în mod repetat ingerinţele Rusiei, în timp ce opozanţii săi denunţă măsuri represive, menite să îi împiedice să candideze. Preluare: Agerpres