Preoţii catolici au dat vestea Învierii Domnului, iar oamenii au luat Lumina sfântă. Catolicii în procesiune cu ortodocşii au cântat bucuria Învierii
Sărbătoare şi pentru credincioşii catolici din întreaga ţară. Preoţii au dat vestea Învierii Domnului, iar oamenii au luat lumina sfântă. La Timişoara, catolicii s-au întâlnit în procesiune cu ortodocşii şi au cântat împreună bucuria Învierii.
Sfânta slujbă de Înviere a început, la Domul Romano-Catolic din Timișoara, după ora 21.00. Conform tradiției, în fața lăcașului de cult a fost binecuvântat focul de la care a fost aprinsă lumânarea Pascală.
După ce au luat Lumina Sfântă, sute de credincioși romano-catolici au intrat în biserică pentru a participa la Slujba de Inviere.
Anul acesta a fost un an special în care atât credincioșii romano-catolici cât și cei ortodocși au spus în aceași seară Hristos a Înviat!
Pentru a-l celebra împreună pe Hristos, procesiunea catolică s-a întâlnit în fața coloanei Preasfintei Treimi cu cea a credincioșilor ortodocși sârbi.
La Alba Iulia, credincioșii romano-catolici, vorbitori de limbă maghiară au celebrat Învierea Domnului Isus Hristos în catedrala Sfântul Mihail.
Pentru credincioși, slujba a fost încărcată de emoție.