„În ultimul an, doamna Machado a fost nevoită să trăiască în ascunzătoare. În ciuda amenințărilor grave la adresa vieții sale, ea a rămas în țară o alegere care a inspirat milioane de oameni. Ea a reușit să unească opoziția din țara sa. Nu a cedat niciodată în fața militarizării societății venezuelene și a rămas fermă în sprijinul unei tranziții pașnice către democrație„, arată Comitetul Nobel.
„Când autoritarii preiau puterea, este esențial să recunoaștem apărătorii curajoși ai libertății care se ridică și rezistă. Democrația depinde de oameni care refuză să tacă, care îndrăznesc să se ridice în picioare în ciuda riscurilor grave și care ne reamintesc că libertatea nu trebuie niciodată considerată un fapt garantat, ci trebuie apărată mereu – prin cuvinte, prin curaj și prin hotărâre. María Corina Machado îndeplinește toate cele trei criterii menționate în testamentul lui Alfred Nobel pentru alegerea unui laureat al Premiului pentru Pace. Ea a reușit să unească opoziția din țara sa. Nu a cedat niciodată în fața militarizării societății venezuelene și a rămas fermă în sprijinul unei tranziții pașnice către democrație” – mai precizează Comitetul Nobel.
María Corina Machado, născută la 7 octombrie 1967, și-a anunțat candidatura la președinție pentru alegerile prezidențiale organizate de Venezuela în 2024. Pentru că i s-a interzis să candideze, l-a susținut pe candidatul alternativ al opoziției, Edmundo Gonzalez Urrutia.
Regimul Maduro și-a revendicat fraudulos victoria și a reprimat brutal protestele care au urmat. Sondajele de opinie de dinaintea alegerilor arătau că Urrutia ar obține în jur de 65% din voturi, în timp ce Maduro era cotat la puțin peste 30%.
Statele Unite, UE și alte țări nu au recunoscut victoria revendicată de Nicolas Maduro.
Opoziția venezueleană s-a mobilizat pe scară largă și a adunat o documentație sistematică care demonstra că Urrutia fusese adevăratul câștigător al alegerilor.
El a fugit în Spania în exil, îdar Machado a rămas în Venezuela, unde se ascunde de forțele opresive ale lui Maduro.
María Corina Machado și Edmundo Gonzalez Urrutia au primit anul trecut Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire din partea Parlamentului European.
De altfel, Parlamentul European a felicitat-o pentru obținerea Premiului Nobel pentru Pace.
Comitetul Nobel face un portret complet al politicienei venezuelene Maria Corina Machado, lideră a opoziției, care, în ciuda amenințărilor, a ales să trăiască în Venezuela și prezintă motivele pentru care a obținut Premiul Nobel pentru pace.
„În calitate de lider al mișcării pentru democrație din Venezuela, María Corina Machado este unul dintre cele mai extraordinare exemple de curaj civic din America Latină din ultimele decenii.
Doamna Machado a fost o figură-cheie, unificatoare, într-o opoziție politică odinioară profund divizată – o opoziție care a găsit un teren comun în cererea pentru alegeri libere și un guvern reprezentativ. Acesta este, în esență, nucleul democrației: disponibilitatea noastră comună de a apăra principiile conducerii populare, chiar dacă nu suntem de acord. Într-o perioadă în care democrația este amenințată, este mai important ca oricând să apărăm acest teren comun.
Venezuela a evoluat de la o țară relativ democratică și prosperă la un stat brutal, autoritar, care se confruntă acum cu o criză umanitară și economică. Majoritatea venezuelenilor trăiesc în sărăcie profundă, în timp ce câțiva privilegiați se îmbogățesc. Mașinăria violentă a statului este îndreptată împotriva propriilor cetățeni. Aproape 8 milioane de oameni au părăsit țara.
Opoziția a fost suprimată sistematic prin fraudă electorală, urmăriri penale și încarcerări. Regimul autoritar din Venezuela face ca activitatea politică să fie extrem de dificilă.
Ca fondatoare a organizației Súmate, dedicată dezvoltării democratice, doamna Machado a militat pentru alegeri libere și corecte în urmă cu mai bine de 20 de ani. După cum a spus ea: „A fost o alegere între buletine de vot și gloanțe.”
În activitatea sa politică și în serviciul adus organizațiilor de-a lungul anilor, doamna Machado a pledat pentru independența justiției, drepturile omului și reprezentarea populară. Ea a petrecut ani de zile luptând pentru libertatea poporului venezuelean.
Înaintea alegerilor din 2024, doamna Machado a fost candidata opoziției la președinție, însă regimul i-a blocat candidatura. Ulterior, ea l-a susținut pe reprezentantul unui alt partid, Edmundo González Urrutia, în alegeri. Sute de mii de voluntari s-au mobilizat dincolo de diviziunile politice. Ei au fost instruiți ca observatori electorali pentru a garanta o desfășurare transparentă și corectă a votului.
În ciuda riscului de hărțuire, arestare și tortură, cetățenii din întreaga țară au vegheat asupra secțiilor de votare. Ei s-au asigurat că rezultatele finale au fost documentate înainte ca regimul să poată distruge buletinele de vot și falsifica rezultatul.
Eforturile opoziției unite, atât înainte cât și în timpul alegerilor, au fost inovatoare și curajoase, pașnice și democratice. Opoziția a primit sprijin internațional după ce liderii săi au făcut publice numărătorile voturilor colectate din circumscripțiile electorale ale țării, arătând că opoziția a câștigat cu o marjă clară. Însă regimul a refuzat să accepte rezultatul alegerilor și s-a agățat de putere.
Democrația este o condiție prealabilă pentru o pace durabilă. Cu toate acestea, trăim într-o lume în care democrația este în retragere, unde din ce în ce mai multe regimuri autoritare contestă normele și recurg la violență.
Controlul rigid al puterii de către regimul venezuelean și represiunea populației nu sunt fenomene izolate. Vedem aceleași tendințe la nivel global: statul de drept abuzat de cei aflați la putere, presa liberă redusă la tăcere, criticii aruncați în închisoare și societățile împinse spre autoritarism și militarizare.
În 2024, au avut loc mai multe alegeri ca oricând, dar tot mai puține au fost cu adevărat libere și corecte. De-a lungul istoriei sale, Comitetul Nobel Norvegian a onorat femei și bărbați curajoși care s-au ridicat împotriva represiunii, care au purtat speranța libertății în închisori, pe străzi și în piețele publice și care au demonstrat prin acțiunile lor că rezistența pașnică poate schimba lumea.
În ultimul an, doamna Machado a fost nevoită să trăiască în ascunzătoare. În ciuda amenințărilor grave la adresa vieții sale, ea a rămas în țară – o alegere care a inspirat milioane de oameni.
Când autoritarii preiau puterea, este esențial să recunoaștem apărătorii curajoși ai libertății care se ridică și rezistă. Democrația depinde de oameni care refuză să tacă, care îndrăznesc să se ridice în picioare în ciuda riscurilor grave și care ne reamintesc că libertatea nu trebuie niciodată considerată un fapt garantat, ci trebuie apărată mereu – prin cuvinte, prin curaj și prin hotărâre.
María Corina Machado îndeplinește toate cele trei criterii menționate în testamentul lui Alfred Nobel pentru alegerea unui laureat al Premiului pentru Pace. Ea a reușit să unească opoziția din țara sa. Nu a cedat niciodată în fața militarizării societății venezuelene și a rămas fermă în sprijinul unei tranziții pașnice către democrație.
María Corina Machado a demonstrat că instrumentele democrației sunt și instrumentele păcii. Ea întruchipează speranța unui viitor diferit, unul în care drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt protejate, iar vocile lor sunt ascultate. În acest viitor, oamenii vor fi, în sfârșit, liberi să trăiască în pace.”
Premiul Nobel pentru Pace este oferit de Comitetul Nobel Norvegian, format din cinci membri aleși de parlamentul norvegian pentru un mandat de șase ani, cu posibilitatea de a fi realeși. Medalia premiului este realizată din aur masiv și reprezintă portretul lui Alfred Nobel, fiind concepută de sculptorul norvegian Gustav Vigeland. Este singurul Premiu Nobel acordat la Oslo, în Norvegia.
Numele celor nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace nu sunt făcute publice pentru o perioadă de 50 de ani.
Termenul pentru transmiterea nominalizării pentru premiul din acest an a fost data de 31 ianuarie 2025.
Pentru acest an, au fost 338 de candidați nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace, dintre care 244 sunt persoane, iar 94 sunt organizații, potrivit nobelprize.org. Este o creștere semnificativă față de anul trecut, când au fost avansate 286 de nominalizări pentru această distincție. Cel mai mare număr de nominalizări a fost în anul 2016, fiind vorba despre 376 de candidați.
Inițiatorul Premiului Nobel pentru Pace este magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei și deținătorul a altor peste 300 de patente.
În 2024, Premiul Nobel pentru pace a fost decernat organizaţiei japoneze Nihon Hidankyo, alcătuită din supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki.
Această mișcare de bază a supraviețuitorilor bombelor atomice din Hiroshima și Nagasaki, cunoscuți și sub numele de Hibakusha, primește premiul „pentru eforturile sale de a obține o lume liberă de arme nucleare și pentru că a demonstrat, prin mărturii directe, că armele nucleare nu trebuie folosite niciodată din nou”.
„Prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace din acest an organizației Nihon Hidankyo, Comitetul Nobel norvegian dorește să sublinieze un fapt încurajator: nicio armă nucleară nu a fost folosită în război de aproape 80 de ani”, a arătat Comitetul Nobel.
Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace este Malala Yousafzai, care avea vârsta de 17 ani în anul acordării premiului, în 2014.
Joseph Rotblat este, până în prezent, cel mai vârstnic laureat al Premiului Nobel pentru Pace, având 87 de ani în anul primirii premiului în 1995.
Singurul laureat care a respins Premiul Nobel pentru Pace este politicianul vietnamez Le Duc Tho, care a fost distins în anul 1973, alături de secretarul de stat american Henry Kissinger pentru negocierile pe care cei doi le-au purtat pentru încheierea acordului de pace privind războiul din Vietnam (1959 – 1975).
Le Duc Tho a motivat, la acel moment, că nu se află în poziția de a accepta Premiul Nobel pentru Pace, făcând trimitere la situația politică de la acel moment din Vietnam.
Primul Nobel pentru pace a fost acordat în 1901, în comun, fondatorului Crucii Roșii, Henry Dunant, și liderului mișcării franceze pentru pace ”Société française pour l’arbitrage entre nations”, Frederic Passy.
Premiul nu a fost atribuit în anii: 1914-1916, 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1948, 1955-1956, 1966-1967 și 1972.
În 2023, Nobelul pentru Pace a fost acordat activistei iraniene Narges Mohammadi, încarcerată în ţara sa, pentru lupta împotriva obligativităţii vălului pentru femei şi a pedepsei cu moartea.
„Narges Mohammadi este o apărătoare a drepturilor omului și o luptătoare pentru libertate. Lupta ei curajoasă pentru libertatea de exprimare și dreptul la independență a avut costuri personale enorme”, notează comitetul Nobel.
Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost câștigat de Ales Bialiatski din Belarus, apărător al drepturilor omului și două organizații ale societății civile, Memorial (din Rusia) și Centrul pentru libertăți civile (din Ucraina).
Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat în 2021 de Maria Ressa și Dmitri Muratov pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”.
Premiul Nobel pentru Pace 2020, acordat Programului Alimentar Mondial (WFP) din cadrul ONU pentru „eforturile sale de a combatere foametea, pentru contribuția la îmbunătățirea condițiilor pentru pace în zonele de conflict și pentru că a acționat ca o forță conducătoare în eforturile de a prevenit foametea ca o armă de război și conflict”.
Premiul Nobel pentru Pace 2019 a fost decernat de Academia Suedeză premierului etiopian Abiy Ahmed, care a pus capăt războiului de peste 20 de ani purtat de țara sa cu Eritreea.
Denis Mukwege, un ginecolog care tratează victimele violenței sexuale din Congo, și Nadia Murad, activistă yazidi pentru drepturile omului și fostă sclavă sexuală a Statului Islamic în Irak, au câștigat Premiul Nobel pentru Pace, în 2018.
Comitetul norvegian pentru Nobel a spus că le-a acordat premiul pentru eforturile lor pentru stoparea folosirii violenței sexuale ca armă de război.
În 2017, Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) a câștigat Premiul Nobel pentru pace „pentru activitatea sa de a atrage atenţia asupra consecinţelor catastrofice umanitare ale oricărei utilizări a armamentului nuclear şi eforturile sale revoluţionare de a ajunge la o interzicere pe baza unui tratat a acestor arme”.
Premiul Nobel pentru pace 2016 a fost câștigat de Juan Manuel Santos, președintele Columbiei, pentru eforturile sale de pacificare a ţării după peste 50 de ani de război civil.
Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2015 a fost atribuit Cvartetului pentru Dialog Naţional din Tunisia, „pentru contribuţia sa decisivă la construirea unei democraţii pluraliste” în această ţară, după revoluţia din 2011.
Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2013.
În 2012, premiul a fost decernat Uniunii Europene, pentru eforturile depuse în slujba păcii, reconcilierii, democrației și apărării drepturilor omului în Europa.
În anul 2011, au fost trei laureate ale Premiului Nobel pentru Pace: Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Roberta Gbowee și Tawakkul Karman – cele trei fiind recompensate pentru ”eforturile nonviolente în favoarea siguranței femeilor și a drepturilor acestora de a participa la procesele de pace”.
Disidentul chinez Liu Xiaobo a fost laureatul premiului, în 2010, ”pentru lupta sa îndelungată și nonviolentă pentru drepturile fundamentale în China”, potrivit motivației juriului.
În 2009, premiul a fost atribuit președintelui american Barack Obama, iar în 2008, fostului președinte finlandez, Martti Ahtisaari, autorul planului de reglementare a statutului provinciei Kosovo.
Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice și fostul vicepreședinte american, Albert Arnold (Al) Gore Jr. au fost laureați ai Premiului Nobel pentru Pace în 2007.
Expertul în economie Muhammad Yunus din Bangladesh, supranumit și bancherul săracilor (2006), Agenția Internațională pentru Energie Atomică și directorul său, Mohamed El Baradei (2005), fostul președinte american Jimmy Carter (2002), secretarul general al ONU, Kofi Annan (2001), fostul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov (1990), fostul secretar de stat american, George C. Marshall (1953), și Institutul de Drept Internațional (1904) sunt alte câteva dintre numele intrate în istorie pentru aportul pe care l-au adus păcii la nivel mondial și care au fost răsplătite cu această înaltă distincție.
Printre personalităţile şi organizaţiile distinse cu acest premiu, de-a lungul anilor, se află: Kailash Satyarthi și Malala Yousafzai (2014), Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (2013), Uniunea Europeană (2012), Barack Obama (2009), Jimmy Carter (2002), Organizația Națiunilor Unite și Kofi Annan (2001), Médecins Sans Frontières (1999), Yasser Arafat, Șimon Peres, Ițhak Rabin (1994), Frederik de Klerk, Nelson Mandela (1993), Al 14-lea Dalai Lama (1989), Maica Tereza (1979), UNICEF (1965), Comitetul Internațional de Cruce Roșie (1917), Theodore Roosevelt (1906), Henri Dunant, Frédéric Passy(d) (1901).
Urmărește-ne pe Google News
