Premierul britanic Keir Starmer l-a primit la Londra pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, l-a primit luni seara la Londra pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, în contextul în care britanicii se apropie de recunoaşterea statului palestinian, transmite AFP.
Cei doi lideri au discutat despre “urgenţa opririi suferinţelor groaznice şi a foametei” în Fâşia Gaza şi despre eliberarea ostaticilor deţinuţi de organizaţia islamistă palestiniană Hamas, a declarat un purtător de cuvânt al cabinetului din Downing Street.
Aceeaşi sursă a relatat că Abbas a salutat “angajamentul” Londrei de a recunoaşte statul palestinian la Adunarea Generală a ONU care începe marţi la New York şi se va încheia în 23 septembrie; “dacă Israelul nu îşi schimbă direcţia”, a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
Starmer a anunţat la sfârşitul lui iulie că intenţionează să recunoască Palestina ca stat, în caz că Israelul nu îşi asumă mai multe angajamente, în primul rând un armistiţiu în Gaza.
După ce şi alte ţări au făcut anunţuri similare, Israelul a reacţionat ameninţând cu anexarea teritoriilor palestiniene.
Abbas, în vârstă de 89 de ani, a sosit la Londra duminică şi urmează să rămână până miercuri. El este unul din cei circa 80 de palestinieni cărora Statele Unite le-au retras vizele pentru participarea la Adunarea Generală a ONU sau au refuzat să le elibereze astfel de documente.
În Regatul Unit este aşteptat marţi şi preşedintele Israelului, Isaac Herzog, care va face o vizită oficială programată până vineri.

