Premieră națională la Grădina Zologică din Târgu Mureș, unde s-au născut doi iezi de ibex

14 June 2026, 19:26

Premieră națională la Grădina Zoologică din Târgu Mureș: s-au născut doi iezi de ibex sau capre alpine, cum sunt cunoscute popular. Pentru îngrijitorii de la zoo este un succes mult așteptat, pentru că reproducerea în captivitate este foarte rară.

Capra alpină a fost în pragul dispariției la început de secol 19. A fost vânătă până când nu au mai rămas decât 100 de exemplare într-un parc național din Italia.

Se considera la acea vreme că atât carnea cât și grăsimea, sângele și oasele au proprietăți medicinale. Erau folosite pentru tratarea durerilor, pentru imunitate și chiar împotriva otrăvurilor.

Specia a supraviețuit doar datorită programelor de reintroducere controlată în natură.

Grădina Zoo din Târgu Mureș a depășit un record anul acesta, i-au trecut pragul peste 100.000 de vizitatori.

Întins pe 42 de hectare, parcul din Târgu Mureș este cea mai mare grădină zoologică din România. Aici trăiesc aproximativ 800 de animale, din peste 150 de specii locale și exotice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite