Prelevare multiplă la Iași – Organele unei donatoare au salvat cinci vieți. Primul transplant pulmonar din România, după doi ani

16 februarie 2026, 18:58 (actualizat 16 februarie 2026, 20:59)

Salvarea celor aflați pe lista de așteptare pentru un transplant vine din durerea unor oameni care pierd ființe dragi. În ultimele zile, deciziile a două familii, una de la Iași și alta din Mureș au salvat 10 vieți. Organele a doi donatori în moarte cerebrală au redat speranța pacienților care nu au încetat să viseze că au șansa să trăiască. Printre ei, o copilă de 14 ani.

MARIA NEGRUȘA, mama fetiței de 14 ani: Am mai fost odată, luna trecută, pe 25 chemați și nu a fost bun ficatul pentru ea. Am lăsat bagajele, nu le-am mai desfăcut, am venit pregătiți șI am sperat să fie bine

ANDREE MOGA, chirurg, Chirurgie Pediatrică, Spitalul Grigore Alexandrescu: Ne-am bucurat să ne vedem pacienții sănătoși. Că vin aici să ne spună – uite ce bine sunt, față de cum eram acum câteva luni când nu aveam ficat nou.

A fost o cursă contracronometru sâmbătă, după ce familia unei femei de 37 de ani din Iași aflată În moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Cinci persoane au primit astfel o șansă nouă la viață. Între ele și o copilă de 14 ani. Aflase în urmă cu 6 ani că o problemă din naștere îi pune viața în pericol.

ANDREE MOGA, chirurg, Chirurgie Pediatrică I, Spitalul Grigore Alexandrescu: Este o pacientă cu o malformație vasculară, la nivelul ficatului, se numește un sindrom Abernathy, care a dus la o decompensare, la ciroză hepatică.

MARIA NEGRUȘA, mama fetiței de 14 ani: A întrerupt dansurile, a întrerupt înotul. A fost greu. A trebuit să renunțe cam la tot, pentru că nu avea voie să facă efort.

10 ore a durat operația, un caz extrem de dificil. A fost realizată de echipa de la Centrul de transplant a Spitalului Grigore Alexandrescu, alături de profesorul Vlad Brașoveanu. De la acreditarea centrului, 23 de copii au primit un ficat de la donatori în moarte cerebrală.

LAURA BĂLĂNESCU, chirurg, șef secție Chirurgie Pediatrică I, Spitalul Grigore Alexandrescu: Transplantul hepatic la copil este speranța la viață, viața unui copil se schimbă dintr-o dată, din copii care necesitau spitalizare continuă, să devină copii care să poată să meargă la școală și să aibă o viață aproape normală.

Cei doi rinichi prelevați sâmbătă au fost transplantați la Spitalul Parhon, în Iași.

Prin telefon, ADRIAN COVIC coordonator al Centrului de Tranplant Renal Iași: Au fost implantați la doi pacienți dializați, ambii erau în dializă de peste 5 ani. Amândoii pacienții sunt bine în prezent.

Inima a ajuns la Târgu Mureș, unde s-a făcut cel de-al 4-lea transplant de cord de la începutul anului în România. E al treilea reușit la Mureș. Un bărbat de 51 de ani, din Maramureș, diagnosticat cu afecțiuni cardiace severe poate acum să trăiască.

HORAȚIU SUCIU, șef Clinică Chirurgie Cardiovasculară Tg. Mureș: Principala provocare a fost transportul, pentru că timpul de ischemie trebuie să fie foarte scurt. Din punctul nostru de vedere evoluția este bună, suntem cu toți parametri în limitele pe care ni le dorim pentru acest moment.

Pentru prima dată, după 2 ani, s-a făcut și un transplant pulmonar, la București, unei femei de 42 de ani. Iar noaptea trecută, la Târgu Mureș, a avut loc și cea de-a 14-a prelevare de la un donator în moarte cerebrală. S-au prelevat ficatul, rinichi și cornee de la un bărbat de 52 de ani.

GUENADIY VATACHKI, director executiv Agenția Națională de Transplant: Gândiți-vă că în momentul de față, doar cu organele care s-au transplantat anul acesta, 2026, au fost aproximativ 40 de transplanturi de organe, putem să mmplem această cameră cu acești oameni. Ei nu ar fi fost aici dacă nu s-ar fi făcut aceste transplanturi.

MARIA NEGRUȘA, mama fetiței de 14 ani: Pot să mulțumesc familiei care a donat atâtea organe, au salvat 5 vieți. Cred că e o decizie foarte grea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite